‘Nu poti sa traiesti in Timisoara si sa nu fii parte componenta a vietii culturale a orasului. Proiectul Timisoara Capitala Europeana a Culturii 2023 reprezinta unul dintre cele mai importante momente din istoria postdecembrista. Nu putem sa ramanem deoparte’ – Matthieu Turlure, director general Continental Anvelope

Fie că vorbim de spectacole, de festivaluri sau alte proiecte culturale de anvergură, Continental Anvelope a fost întotdeauna “acolo” şi s-a implicat în susţinerea şi dezvoltarea lor, o parte dintre ele impunându-se, de-a lungul timpului, ca tradiţii în oras, foarte aşteptate şi iubite de timişoreni.

Şi în ultimul an, cel mai important producător de anvelope din România a sprijinit o serie întreagă de proiecte culturale dedicate comunităţii la Timisoara.

Unul dintre evenimentele de amploare în care Continental Anvelope s-a aflat în prima linie, încă de la prima ediţie, este Flight Festival, cel mai mare din zona de vest a ţării, care a reunit într-un mix perfect muzica, tehnologia, teatrul şi filmul. Mii de timişoreni au trecut pe la standul amplasat la Aeroportul Utilitar Cioca în perioada festivalului, unde au putut afla informaţii despre ceea ce înseamna Continental Anvelope, despre cum se construieşte unul dintre cele mai importante elemente ale unei maşini, anvelopa, şi ce reprezintă spiritul companiei pentru Timişoara.

Un alt proiect în care Continental Anvelope s-a implicat a fost a 31-a Gală de Blues/Jazz Kamo, cel mai longeviv festival de jazz şi blues din Timişoara.

 

Continental Anvelope a sprijinit cu mare bucurie şi festivalul de literatura FILTM, care în fiecare an aduce laolaltă scriitori de talie mondială şi contribuie astfel la promovarea culturii naţionale şi bănăţene în întreaga lume.

Parcul Primăverii de la Muzeul Satului Bănăţean este un eveniment nou apărut în zona social-culturală a oraşului de la care Continental nu putea lipsi. 

Cel mai emoţionant proiect căruia i s-au alăturat cei de la Continental Anvelope a fost, însă, „Mame cu braţe goale”, proiectul de suflet al companiei, dedicat femeilor care şi-au pierdut copiii încă înainte de a se naşte. Sunt mii de femei care trebuie ajutate să treacă peste această traumă, care au nevoie de înţelegere, de eliberare şi speranţă.

Una dintre primele informaţii pe care le-am aflat atunci când am stabilit că voi veni la Timişoara, pentru a prelua Fabrica Continental Anvelope, a fost aceea că oraşul fusese la un moment dat singurul din Europa cu trei teatre de stat în limbi diferite: română, maghiară şi germană. Aceasta mi-a arătat cât de important este spiritul multicultural în acest oraş, de care pur şi simplu m-am îndragostit. Şi, evident, nu poţi să trăieşti în Timişoara fără să fii parte componentă a vieţii culturale. Iar proiectul Timişoara Capitală Europeană a Culturii 2023 reprezintă unul dintre cele mai importante momente din istoria postdecembristă. Nu putem să rămânem deoparte”, spune Matthieu Turlure, director general Continental Anvelope.

Cultura înseamnă însă câteodată şi distracţie. Iar cei de la Continental Anvelope ştiu să se simtă bine împreună. Ziua Familiei a reprezentat cel mai important eveniment al anului pentru marea familie Continental. 

Evenimentul dedicat exclusiv angajaţilor i-a adus împreună, la Muzeul Satului, pe cei aproape 3000 de timişeni care lucrează zi de zi în fabrică. Petrecerea a fost una pe cinste. Nu a lipsit muzica bună, atelierele de creaţie, dar si concursurile de care s-a bucurat toată lumea.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Se poate și fără cultură în Timișoara de astăzi pe mulți nici în cur nu-i doare de cultură,ce nu au avut nici astăzi nu le trebuie.

    • Acest poluator criminal, Continental (fabrica de cauciucuri) ,ar fi trebuit cel puțin și elegant spus, DISLOCATA din locația rezidențială și obligata să își mute activitatea cu tot cu emisiile de gaze nocive ,in afara orașului sau ……la naiba pe alta planeta!!! Poluează sistematic, noapte de noapte ,an de an,cartiere întregi ,iar politicienii noștri nu văd și nu aud miile de nemulțumiri și petiții ale oamenilor care reclamă toxicitatea aerului respirabil (care,de fapt nu prea mai este), ,petiții înregistrate și ignorate de autoritatea in domeniul protecției mediului și Garda de mediu!!!! Gazează mai ceva că lagărele naziste!!!!………..niste criminali…….

  2. M-ar bucura sa aud/ citesc despre pasii concreti urmăriți in „educația culturală” a tineretului (nu a excepțiilor).
    Sa plecam de la intrebarea „in ce direcție și cum (vrem să) „educam tineretul”.
    Poți organiza atatea ” actiuni” cate vrei, daca tinta nu este definită. Nu odată m-am confruntat cu această problemă.
    Observatie. Fiind vorba de 30 de cuvinte, mă aștept la critici consistente