Infectiile respiratorii severe determinate de VSR reprezinta un pericol real pentru copiii din categoriile vulnerabile

• Virusul respirator sincițial (VSR) este un virus implicat frecvent în infecții ale tractului respirator inferior atât la sugar, cât și la copilul mic. Infecțiile determinate de VSR reprezintă principala cauză de spitalizare la copiii sub 1 an;
• În general, VSR provoacă simptome ușoare asemănătoare răcelii comune, însă copiii născuți prematur sau cu anumite probleme pulmonare sau cardiace prezintă un risc crescut de apariție a unei infecții severe care de cele mai multe ori necesită spitalizare, inclusiv în unități de terapie intensivă, și chiar oxigenoterapie;
• Riscul de infecție cu VSR poate fi redus prin respectarea măsurilor de bază de igienă și control al răspândirii infecțiilor, completate de prevenția medicamentoasă.

TIMIȘOARA. La debutul sezonului infectiilor virale, medicii specialiști atrag atenția asupra pericolului pe care-l presupune infecția cu virusul sincițial respirator (VSR) în rândul copiilor născuți prematur. Virusul sincițial respirator (VSR) este un virus frecvent întâlnit care se poate transmite ușor de la o persoană la alta. La copii, VSR determină, în general, simptome ușoare și moderate, asemănătoare unei răceli. Însă la copiii născuți prematur sau cu anumite probleme pulmonare sau cardiace poate determina infecții respiratorii grave, care necesită spitalizare. De aceea, sfatul specialiștilor este ca în perioada rece în care este probabilă epidemia de VSR, copiii cu risc înalt de infecție severă cu VSR să beneficieze de tratamentul care să-i protejeze.

Virusul sincițial respirator se transmite cu ușurință, prin strănut sau tuse, prin contactul direct între persoane sau utilizarea comună a recipientelor pentru băut/tacâmurilor etc., precum și prin contactul cu o suprafață pe care se regăsește virusul. De exemplu, virusul poate supraviețui timp de 30 de minute sau mai mult pe mâinile nespălate și până la 6 ore pe suprafața jucăriilor, tastaturilor sau pe mânerele ușilor.

La debut, simptomele infecției cu VSR pot fi asemănătoare cu cele ale unei răceli și pot include: febră ușoară, scurgere de secreții nazale, tuse uscată, durere în gât, durere de cap, ușoară. În formele severe, infecția se poate răspândi la tractul respirator inferior, cauzând infecții grave cum sunt pneumonia sau bronșiolita. În aceste cazuri, simptomele pot include febră, dificultăți de respirație, respirație șuierătoare (wheezing), scăderea apetitului alimentar, iritabilitate sau oboseală neobișnuită și culoarea albăstruie a pielii.

Experții invitați să informeze despre VSR sunt nume cunoscute în lumea medicală din Timișoara

• Conf. Dr. Ioana Ciucă, medic primar pediatrie, medic primar pneumologie pediatrică, Coordonator Compartiment Pneumologie Pediatrică, Clinica II Pediatrie, Spitalul Clinic Județean.
• Dr. Mihai-Sorin Iacob, medic primar medicină de familie, medic specialist pediatrie, Instructor formator medicină de familie și ecografie generală, Coordonator național și membru fondator al Grupului de lucru de Ecografie a SNMF.
• Prof. Dr. Mărioara Boia, medic primar neonatologie, medic primar pediatrie, Șef Clinica Neonatologie Prematuri, spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu”.

Virusul sincițial respirator contaminează frecvent tractul respirator inferior, infecțiile determinate de acesta fiind principala cauză de spitalizare la copiii sub 1 an. O categorie deosebit de vulnerabilă sunt copiii născuți prematur (cei născuți înainte de 35 de săptămâni de sarcină sau mai puțin) cu vârsta de 6 luni sau mai puțin la începutul sezonului infecțios cu VSR. Conform Asociaţiei Prematurilor din România, anual, circa 18.000 de copii se nasc prematur în țara noastră, unul la fiecare 30 de minute. De asemenea, complicații ale infecției cu VSR pot apărea și la sugarii sau copii mici (24 de luni sau mai puțin) care prezintă un anumit tip de afecțiune pulmonară cronică (displazie bronhopulmonară) sau anumite probleme cardiace congenitale.

Riscul de infectare al copilului cu virusul sincițial respirator poate fi redus prin câteva metode simple de prevenție: spălarea frecventă a mâinilor și îndrumarea celor din jur să facă la fel, evitarea zonelor aglomerate și interacțiunea cu alți copii mici, în special cu cei care prezintă răceală sau febră, menținerea jucăriilor, hainelor și așternuturilor curate și evitarea fumatului în casă sau în apropierea copilului.

Epidemiile de VSR pot să apară oricând pe parcursul anului. De obicei, acestea au loc în lunile mai reci, de iarnă și durează în medie 5 – 6 luni. Sezonul infecțios cu VSR poate varia în funcție de regiune, în România acesta desfășurându-se din octombrie până în martie.
În prezent nu există un vaccin pentru acest virus, dar sunt disponibile medicamente care pot fi utile în cazul copiiilor predispuși la infecții grave cu VSR. Mămica și familia bebelușului vulnerabil sunt sfătuiți să păstreze constant legătura cu medicul. Acesta este în măsură să recomande conduita necesară și măsurile terapeutice care să îl protejeze pe cel mic în sezonul infecțios.
Mai multe informații pot fi accesate pe: https://desprevsr.ro/

Pentru detalii contactați [email protected]

Un eveniment organizat de EvolutionMedia, susținut de experți în specialitățile: Medicină de Familie, Pediatrie și Neonatologie.

Cu sprijinul AstraZeneca România, octombrie 2022.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.