Patrunde in lumea science fiction-ului si a aviatiei cu proiectiile din cadrul Flight Film Festival de la Iulius Town Timisoara

TIMISOARA. Cinematograful în aer liber se întoarce, în acest weekend, în zona Lake Plaza din Iulius Gardens, dar proiecții vor avea loc și în zona demisol din Iulius Mall. Astfel, cinefilii pot viziona trei dintre cele mai apreciate filme pe tema science fiction & aviation. Proiecțiile au loc în cadrul „Flight Film Festival”, iar pe marile ecrane vor rula „The Matrix Resurrections”, „Dune” și „Amelia”. Și dacă ți-ai dat seama că din ghiozdan încă lipsesc unele lucruri, la Iulius Mall găsești tot ce ai nevoie pentru noul an școlar și câștigi premii de împărțit cu prietenii și colegii.

Porția de adrenalină îți este oferită de vineri, 09.09.2022, până duminică 11.09.2022, de filmele care vor rula pe marile ecrane din Iulius Gardens și din zona demisol a Iulius Mall. Astfel, startul pentru Flight Film Festival se dă vineri de la ora 18.00, iar la deschiderea evenimentului din Iulius Mall, zona Atrium vor fi prezenți reputatul critic de film Irina Margareta Nistor și actorul Bogdan Farcaș, care se vor întâlni cu publicul și vor vorbi despre filmele programate pentru vizionare. Apoi de la ora 18.30, în aceeași locație, poți fi mai aproape de tot ce fac Neo și Trinity, pentru că poți viziona a patra parte a unuia dintre cele mai iubite filme cyberpunk din istoria cinematografiei – The Matrix Resurrections. Sâmbătă, de la aceeași oră și în același loc poți face o călătorie pe Arrakis, iar în grandioasa aventură îi vei avea alături pe Jason Momoa, Rebecca Ferguson, Timothée Chalamet, Sharon Duncan-Brewster și Zendaya, cei care au însuflețit personajele din Dune. Nici duminică nu revenim cu picioarele pe pământ, pentru că Hilary Swank, Richard Gere și Ewan McGregor fac echipă în filmul inspirat din viața aviatoarei Amelia Earhart. Astfel, pelicula Amelia, care spune povestea primei femei ce pilotează un avion deasupra Atlanticului, poate fi urmărită de la ora 20.45 în zona Lake Plaza din Iulius Gardens și cu siguranță te va ține în suspans până în ultimul moment. Și în aceste două zile, Irina Margareta Nistor va fi prezentă la eveniment. Flight Film Festival face parte din cadrul Flight Festival, eveniment ce reunește până la finalul lunii septembrie trei din cele șapte arte frumoase: muzică, teatru și film, dar are și secțiuni dedicate tehnologiei.

Și chiar dacă școala a început de câteva zile, mereu mai sunt lucruri pe listă de care ai nevoie. Fie că e vorba de un set de carioci, ultimul tip de plastilină, atlase sau cărți, poți să fii sigur că le găsești în Iulius Mall și mai mult decât atât, până pe 11 septembrie încă mai poți câștiga premii. Astfel, dacă faci cumpărături de minimum 300 lei și vii cu bonurile la Centrul de Premiere, situat în zona Centrului Info, vei primi unul dintre voucherele puse în joc. Premiile sunt oferite primilor 100 clienți înregistrați în campanie, din fiecare zi, și constau în vouchere cu valori diferite la: Coccodrillo, Ceremony by Wojcik, Hippoland, Energy Kids Family Center, Happy Color, Ximi Vogue, Chantia, dar și jucării pentru cei mici. Automat, participanții vor fi înscriși și la tombola dedicată începutului de an școlar, în urma căreia un client norocos va fi desemnat câștigătorul unui voucher în valoare de 5.000 de lei, ce poate fi valorificat în locația Casa Rusu din Timișoara! Mai multe informaţii pe  https://iuliustown.ro.

Tot, de vineri până duminică, în zona Iulius Expo la etaj, vei putea admira și achiziționa bijuterii deosebite, numai bune de asortat cu ținutele creative de toamnă.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.