Fetele de la Poli Timisoara, peste Liverpool si Celtic Glasgow in weekendul fotbalistic

TIMISOARA. Daca reprezentantele Timisoarei in liga secunda au dat chix in acest final de saptamana, fetele de la Politehnica au facut scorul weekend-ului, si nu doar in fotbalul romanesc.

Fotbalistele pregatite de Mirel Albon au trecut cu 11-0 de Piros Security Arad, o partida in care Bianca Ienovan si Anda Jivan au reusit cate un hattrick, iar Roxana Mirea si Antonia Bratu au inscris la debut in alb-violet.

Scorul reusit de timisorence a fost egalat de fetele de la Slovan Bratislava, care au trecut tot cu 11-0 de formatia Nove Zamky, meci in care Lucia Droppova a semnat si ea un hattrick.

Fetele au depasit chiar si doua cluburi mari de fotbal masculin ale Europei. Vicecampioana Angliei, Liverpoool a demolat-o pe Bournemouth si se alatura lui Manchester United si Leicester City, echipe care detineau recordul de scor in istoria Premier League.

Celtic Glasgow a spulberat-o si ea, cu 9-0, pe Dundee United, meci in care japonezul Furuhashi a punctat de 3 ori.

Daca am face un top al scorurilor din weekend-ul fotbalistic european, Celtic si Liverpool ar fi depasite si de gruparea de liga a III-a din Romania, Real Bradu, care a trecut cu 10-0 de fosta campioana a Romaniei, Astra Giurgiu.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.