Smartfit sustine medicii de la Terapie Intensiva

Centrele de fitness Smartfit s-au alăturat campaniei naționale „România are nevoie de terapie intensivă”, încurajează donațiile la 8839 și oferă Smart-kit-ul, un pachet de video-uri cu antrenamente, sfaturi de nutriție și obiceiuri sănătoase. Stăm acasă, respectăm regulile stabilite de autorități și ne îngrijim sănătatea pentru a evita spitalele și a ne reîntoarce cu bine la viața cotidiană. Smart-kit-ul este completat zilnic, pe Comunitatea Smartfit cu resurse online pentru menținerea în formă chiar și în timpul izolării acasă.

Antrenament alături de un campion (Severin Irimia)

Antrenament expres pentru viitoare mămici (Sandra Tîrziu)

Alimentația în perioada de distanțare socială (Ioana Rădoi)

Ingredientele unei vieți sănătoase (Călin Abrudean)

Beneficiile activității fizice (Raul Zorzon)

 

Mesajul nostru este următorul: stăm acasă, dar ne protejăm sănătatea prin alegerile pe care le facem zilnic. Astfel, câștigăm stare de bine pentru noi și nu aglomerăm spitalele. Încurajăm solidaritatea cu cei din linia întâi a frontului medical, noi am donat pentru echipamente de protecție și materiale sanitare, cu convingerea că toți cei care pot, vor face asemenea” au spus reprezentanții Smartfit Timișoara.

Suntem în război cu Coronavirusul și lupta cea mai grea va fi în secțiile de Anestezie-Terapie Intensivă (ATI). Comunitatea Smartfit susține spitalele deoarece, noi, membrii ei, știm mai bine decât oricine că doar împreună putem reuși!

Oricine dorește să ofere o mână de ajutor în lupta împotriva Coronavirusului, poate dona 2 EURO, printr-un mesaj cu textul ATI, la 8839!

 

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.