Mos Craciun a venit mai devreme la Informatica Timisoara. Banatenii sunt oficial in play-off

TIMISOARA. Informatica Timisoara a primit oficial cele doua puncte luate la inceputul acestui sezon pentru datoriile catre fostul ei jucator Mimi Stoica.

CITESTE SI: Alaiul Colindatorilor a colorat Timisoara. 300 de dubasi, masti, capre si clopotei au umplut strazile. Foto si video

Odata cu aceasta decizie, Informatica Timisoara face 18 puncte in clasamentul primei ligi si ajunge la un punct in spatele Dunarii Calarasi, dar si mai important, se indeparteaza la 7 lungimi de Autobergamo Deva. In aceasta situatie, Informatica are siguranta prezentei in play-off-ul campionatului, acolo unde vor evolua primele 4 echipe.

Informatica va evolua in partea a doua a sezonului alaturi de Imperial Wet Miercurea Ciuc, United Galati si Dunarea Calarasi. Se va juca in sistemul fiecare cu fiecare, tur-retur, insa echipele vor incepe aceasta faza cu un numar diferit de puncte. Locul 1 va primi 3, locul al doilea 2, echipa de pe locul 3 primeste 1 punct, iar formatia de pe locul al patrulea fara punct.

Pana la play-off, Informatica Timisoara mai are de disputat doua partide in sezonul regulat, care se vor disputa in ianuarie si la jumatatea lui februarie, cu Dunarea Calarasi in deplasare, respectiv Imperial Wet Miercurea Ciuc.

Pe langa cele doua puncte, Informatica Timisoara a reprimit si dreptul de a transfera jucatori.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.