Competitie sportiva unica in weekend la Timisoara. Lupta pentru medalii si echipe de mascati, soldati si pompieri

TIMISOARA. 18 echipe si-au anuntat participarea la editia din acest an a competitiei sportive Ultimate Smartfit Challenge Team Edition. In pregatirea traseului s-au implicat si reprezentanti ai Ministerului Apararii Nationale.

CITESTE SI: Zeci de angajati STPT pe biciclete, in Saptamana Mobilitatii, la Timisoara. ‘Suntem primul oras cu transport pe doua roti’. Foto 

„Scorpionii” Ministerului Apararii, ofiteri ai Brigazii Antitero din MI si doua echipe, una din partea ISU si una din partea Penitenciarului Timisoara sunt vedetele unei competitii care promite un adevarat spectacol al abilitatilor sportive, al rezistentei mentale si al coordonarii în echipa.

Sambata, 21 septembrie, echipele formate din cate 4 membri se vor intrece in cadrul competitiei Ultimate Smartfit Challenge Team Edition 2019 pe un traseu special conceput pentru provocarea limitelor fizice, dar si mentale. Atractia concursului va fi o cursa cu obstacole care va avea loc in Piata Libertatii, pregatita cu ajutorul MApN pentru a pune la încercare forta si tenacitatea competitorilor.

In total, concursul va cuprinde 5 probe, desfasurate in 5 locatii diferite din Timisoara (Smartfit Studio 2, Stadionul Dan Paltinisanu, Club D’Arc pe Mal, Piata Libertatii, Smartfit Studio 1), printre care se numara înotul si pedalatul, urcatul si coboratul scarilor cu o „rama” de mare greutate în spate, vaslitul, genuflexiuni si exercitii din haltere si gimnastica, toate efectuate în echipa.

Printre cele 18 echipe participante, se numara si 4 echipe care reprezinta institutii publice ale judetului Timis, si anume, echipa „Scorpionii”, care reprezinta Ministerul Apararii Nationale, echipa „BAT – DRI Banat”, care reprezinta Brigada Antitero – Directia Regionala de Informatii Banat, echipa „We don’t quit”, care reprezinta Penitenciarul Timisoara si echipa „ISU Timis”, care reprezinta Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Timis.

Startul competitiei se va da la ora 09:30, la Smartfit Studio 2, unde va avea loc prima proba, iar apoi participantii vor porni, în alergare, spre urmatoarele puncte de pe traseu. Primele 3 echipe vor fi desemnate castigatoarele competitiei, în cadrul festivitatii de premiere care va avea loc la Smartfit Studio 1 începand cu ora 14:30.

Mai multe detalii legate de eveniment se regasesc AICI.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.