Gata cu petrecerile. Un ritual special va avea loc in sute de biserici din Banat

Astazi a fost ultima zi a Farsangului, perioada dintre Boboteaza si „Miercurea Cenusii“, zi ce marcheaza inceputul Postului Pastelui la crestinii catolici.

In timpul Farsangului, conform traditiei, tinerii se mascheaza, iar cei mai in varsta asista. Este o perioada a distracției ce precede intrarea in Postul Pastelui. Credinciosii catolici au avut voie sa manance mult, cu unt, oua, carne, să bea alcool, să petreacă.

Excesele culinare sunt puse si pe seama faptului ca inainte de post, organismul are nevoie sa-si faca o rezerva de energie din care sa consume in perioada urmatoare. In acelasi timp, oamenii vor sa-si goleasca frigiderele de alimentele interzise in perioada postului, pentru a nu cadea prada ispitelor.
Farsangul este privit totodata ca perioada in care iarna este alungata, iar primavara vine in locul ei. Uneori se arde o papusa din paie, efigie a anotimpului rece, alteori iarna are parte de o inmormantare simbolica a ei.

Miercurea cenusii este celebrata, in acest an, in 6 martie. Aceasta zi este începutul Postului Mare, al timpului de pregatire pentru Solemnitatea Invierii Domnului – Sfintele Pasti.

“Miercurea Cenusii este pentru credinciosii romano-catolici zi de post sever si abstinenta, introducand Postul Mare ca un timp special de reculegere, impacare si meditatie. In aceasta zi in bisericile romano-catolice se celebreaza un ritual special de binecuvantare a cenusii, care este apoi presarata pe fruntea credinciosilor, ca semn al pocaintei si intoarcerii de la pacat.”, conform reprezentantilor Diecezei Romano Catolice de Timisoara.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.