
TIMISOARA. Valoarea și aplicabilitatea cercetării derulate la Universitatea Politehnica Timișoara a obținut o nouă confirmare la cea de-a XII-a ediție a Salonului Internațional de Invenții și Inovații „Traian Vuia”, desfășurată la Timișoara în perioada 8–10 octombrie 2026. Cele trei zile ale Salonului au reunit cercetători, inventatori, cadre didactice, studenți și reprezentanți ai mediului economic, într-un program cu prezentări, dezbateri și workshopuri. Momentul premierii a adus în prim-plan diversitatea proiectelor și nivelul de pregătire al participanților, într-o competiție în care evaluarea lucrărilor a reprezentat o provocare pentru juriu.
Universitatea Politehnica Timișoara a participat la ediția din acest an cu zece proiecte și invenții din domenii variate, de la protecția mediului și tratarea apei la microelectronică, energie, mobilitate electrică, siguranță, materiale și tehnologii pentru industrie. Rezultatele obținute reflectă activitatea unor colective de cercetare cu experiență în domeniul inventicii, care au reprezentat în mod repetat universitatea la manifestări de profil din țară și din străinătate.
Bilanțul UPT cuprinde nouă medalii de aur, o medalie de argint, patru premii speciale și două diplome de excelență. Printre distincțiile speciale se numără un premiu acordat Universității Politehnica Timișoara de către Universitatea de Stat a Republicii Moldova, precum și un premiu special oferit de compania Romvac prof. univ. dr. ing. Larisa Ivașcu, prorector al UPT, în semn de recunoaștere a întregii activități de cercetare.
Un alt nume remarcat în cadrul Salonului a fost cel al lui Corneliu Birtok-Băneasă, cadru didactic al UPT și participant constant la manifestările de inventică din România și din străinătate. Acesta a fost recompensat atât pentru invențiile proprii, cât și pentru activitatea de susținere a tinerilor, desfășurată prin intermediul Asociației Corneliu Group și al Inventcor Academy. Parcursul său ilustrează o dimensiune importantă a activității de inventică: transmiterea experienței și încurajarea noilor generații să transforme ideile în proiecte concrete.
În calitate de coorganizator al Salonului, în cadrul Alianței Timișoara Universitară (ATU), Universitatea Politehnica Timișoara a acordat două dintre distincțiile sale speciale unor participanți ale căror contribuții s-au remarcat în cadrul competiției.
Premiul Rectorului UPT i-a revenit prof. Aurel Mihai Țîțu, de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu.
Marele Premiu UPT a fost acordat proiectului „Centrul de Excelență AgroCliN – Excellence Research Center Fostering Climate Neutrality and Resilience Through Agriculture”, realizat de un colectiv al Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, format din Sorin Mihai Cîmpeanu, Cristian Moise, Ovidiu Jerca, Beatrice Iacomi, Liliana Bădulescu și Mircea Mihalache.
Prin aceste distincții, UPT își reafirmă deschiderea către comunitatea de cercetare și rolul de partener în recunoașterea performanței științifice, dincolo de propriile rezultate instituționale.
Una dintre ideile cel mai frecvent exprimate de participanți a fost importanța prezenței tinerilor la Salon. Organizarea jurizării pe două categorii, seniori și tineri, a oferit vizibilitate atât experienței acumulate de cercetătorii consacrați, cât și ideilor și proiectelor noii generații de inventatori.
Dincolo de medalii și premii, întâlnirea dintre generații creează oportunități pentru schimbul de experiență, pentru formarea viitorilor cercetători și pentru dezvoltarea unor noi colaborări. Într-un domeniu în care progresul se construiește în timp, prin acumulare de cunoștințe și testarea ideilor, apropierea dintre cei care au parcurs deja acest drum și cei care îl încep poate fi la fel de valoroasă ca recunoașterea unei invenții.
Universitatea Politehnica Timișoara (www.upt.ro), cea mai veche instituție de învățământ superior din vestul țării, a fost înființată prin Decretul Regal semnat de Regele Ferdinand la 11 noiembrie 1920. Universitate de cercetare avansată şi educaţie, UPT este astăzi una dintre şcolile româneşti cu tradiţie, recunoscută în plan naţional şi internaţional, atât prin activitatea generaţiilor de cadre didactice şi cea a unor academicieni prestigioşi, cât și prin cei peste 140.000 de absolvenți care au dus renumele acesteia peste tot în lume. Având și o bază materială de invidiat, cele 10 facultăţi ale universităţii asigură programe de studii pentru aproximativ 13.500 studenţi.
Dimensiunea internațională a Universității Politehnica Timișoara este evidențiată și prin faptul că este parte a consorțiului european de universități E³UDRES² – Engaged and Entrepreneurial European University as Driver for European Smart and Sustainable Regions, inițiativă sprijinită de Comisia Europeană prin programul Erasmus+. E³UDRES² reunește universități europene de top pentru a colabora în dezvoltarea regiunilor inteligente și sustenabile prin educație inovatoare, cercetare aplicată și cooperare transdisciplinară. Mai multe informații sunt disponibile pe site-ul oficial: https://www.eudres.eu/.