70 de vacute vin cu avionul pe aeroportul din Timisoara! Sunt aduse din Irlanda pentru copiii orfani

TIMISOARA. Un avion special va aduce la Timisoara, pe Aeroportul International „Traian Vuia”, nu mai putin de 70 de vacute printr-un program de asigurare a hranei pentru copiii unui orfelinat din Oradea si zeci de familii din judetul Cluj.

In premiera pentru Romania, animalele, aduse de catre Fundatia Heifer Romania in parteneriat cu Fundatia Bothar Irlanda, vor ateriza pe aeroportul din Timisoara vineri, 28 octombrie, orele 12.45.

Vacile provin din rasa Holstein Friza si sunt aduse in Romania pentru a asigura necesarul de lapte copiilor institutionalizati si familiilor fara venituri.

Astfel,  20 dintre vacute vor ajunge la orfelinatul Caminul Felix din Oradea, in cadrul proiectului „Milk for orphans” – „Lapte pentru orfani”. Aici, urmand principiul „dar din dar se face Rai”,  fiecare dintre cei 20 de copii care vor primi in ingrijire o vaca va trebui sa daruiasca prima femela nascuta altui copil orfan care se va ocupa de ingrijirea ei. Acesta, la randul sau, va darui mai departe prima junica obtinuta de la vaca sa.

Cele 20 de juninci provin de la o inchisoare din Irlanda (Shelton Abbey Prison) unde au fost ingrijite dupa conceptul „open prison”: persoanele aflate aici au libertate de miscare si se ocupa cu cresterea animalelor.

Prelucrarea laptelui va fi asigurata de Asociatia Crescatorilor de Animale din Corusu, a carei instalatie de prelucrare a laptelui  a fost construita si echipata cu sprijinul fundatiei Heifer Romania.

Restul de 50 de vaci vor ajunge la familii nevoiase din apropierea orasului Cluj (comuna Rasca, la 90 km de Cluj). Majoritatea familiilor asistate prin acest proiect nu au nici un venit permanent, traind de pe urma unei gospodarii mici, de subzistenta.

“Acest transport este o premiera si pentru Aeroportul International Timisoara si pentru Romania, demonstrand inca o data ca aeroportul este pregatit pentru a primi orice fel de incarcatura. Noi vrem sa dezvoltam in continuare acest sector si datorita faptului ca in primele noua luni am inregistrat peste 1000 de tone de marfa. Actiunea fundatiei Heifer este laudabila si vom sprijini in continuare initiativele acestei organizatii umanitare” a declarat Cornel Samartinean, director general Aeroportul International Timisoara

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Buna sunt un baiat din com.Bucerdea-Grnoasa -Jud.Alba si mar interesa progamu dumneavoastra dar din dar se face rai am numaru de telefon0760813537 astept un raspuns