TIMISOARA. Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca Timis, in colaborare cu Universitatea Politehnica Timisoara, anunta organizarea unei noi editii a Bursei Locurilor de Munca pentru Absolventi.
Evenimentul va avea loc in data de 11 octombrie 2024, la Cantina Studenteasca Politehnica Timisoara (Aleea Studentilor la Intersectia cu Aleea Ripensia), intre orele 08:00 – 16:00.
Pana in prezent, peste 45 de firme, institutii angajatoare si entitati din sectorul economiei sociale s-au inscris pentru a participa la acest eveniment. Vor oferi aproximativ 450 de locuri de munca in diverse domenii, incluzand:
• IT si Telecomunicatii: oportunitati pentru programatori, dezvoltatori software si specialisti in suport tehnic.
• Inginerie: pozitii pentru ingineri mecanici, electrice si civile.
• Servicii: locuri de munca in domeniul turismului, horeca si servicii administrative.
• Comert: oportunitati in vanzari, marketing si gestionarea relatiilor cu clientii.
• Sanatate: pozitii pentru asistenti medicali si personal auxiliar.
• Social media : TikTok specialist, social media specialist.
• Transport: transporturi urbane, suburbane si metropolitane de calatori, transporturi rutiere de marfuri
Datele sunt preliminare, urmand ca pana in ziua desfasurarii bursei numarul agentilor economici participanti si al locurilor de munca sa creasca.
In cadrul evenimentului se vor regasi si standuri suport pentru persoane cu diferite vulnerabilitati de insertie pe piata muncii: persoane cu dizabilitati, etnici romi, refugiati din Ucraina, stand pentru inscriere la cursuri de calificare gratuite, precum si standuri informative referitoare la: Prestatorul Casnic, ocupare in strainatate prin reteua EURES, mecanismul de subventionare in economia sociala, subventii pentru angajatori prin ucenicia la locul de munca.
Pentru mai multe informatii, puteti sa vizitati site-ul www.anofm.ro sau sa contactati AJOFM Timis la adresa de email [email protected] si la numarul de telefon 0256/294231.