Opinia Timisoarei

400 de voluntari au colorat 30 de case dintr-un sat din Banat. Un adevarat festival al faptelor bune, la Color the Village. FOTO

Un sat – Grădinari din județul Caraș-Severin, 400 de voluntari și 3 zile de muncă. În aceste cuvinte se rezumă ediția din acest an a Color the Village. Au fost 3 zile toride, dar care nu au descurajat deloc.

CITESTE SI: ‘Tunelurile pentru ursi’, in linie dreapta pe Autostrada Vestului, intre Margina si Holdea. Bosniacii lucreaza si in zi de sarbatoare. Ultimele imagini de pe santier. VIDEO

30 de case, dar și Primăria din Grădinari, un sat de pe Valea Carașului, au fost alese pentru a primi o nouă înfățișare și pentru a-și recăpăta frumusețea de altădată.

Printre voluntari, mai mulți artiști plastici și-au lăsat amprenta: gardul grădiniței a fost îmbogățit cu o pictură murală concepută de artistul Dorin Moldoveanu, o lucrare realizată și cu sprijinul copiilor și tinerilor care au participat la eveniment. De asemenea, peretele viitoarei florării, chiar în centrul comunei, este înfrumusețat cu o lucrare a pictorului Tiberiu Goia.

În total, peste 400 de voluntari au pus umărul pentru a schimba fața localității Grădinari. Au fost atât oameni din sat, care au venit să ajute, dar și din zona Banatului – Reșița, Arad și Timișoara, precum și din țară – Sibiu, Suceava, București, Rădăuți.

Sutele de oameni prezenți au putut gusta din produsele tradiționale, din zona Rudăriei. O echipă de la Rudăria s-a asigurat că toată lumea mănâncă bine: supă de pui sau de roșii, papricașuri, dar și nelipsita coleșă cu brânză friptă, o specialitate din Valea Almăjului.

În ciuda vremii extrem de calde, dar și a dificultăților întâmpinate pe parcurs, am reușit să lucrăm la toate cele 30 de obiective din Grădinari și să ne atingem aproape toate obiectivele.

Duminică, de Rusalii, satul a arătat diferit, nu doar fațadele au primit culoare, ci și comunitatea a primit un imbold, s-a unit și s-a sudat. Este exact ceea ce ne doream, este exact spiritul Color the Village”, a spus Radu Trifan, președintele Asociației Acasă în Banat.

Color the Village s-a aflat la a șaptea ediție și, an de an, are loc într-un sat din Banat, alternativ din județele Timiș și Caraș-Severin. Edițiile precedente au avut loc la Altringen (2024), Valeapai (2023), Fărășești (2022), Ilidia (2021), Racovița (2020) și Eftimie Murgu (2019). Proiectul Asociației Acasă în Banat este unic în țară și își propune să pune în valoare arhitectura tipică din această zonă. În cele trei zile, sute de voluntari muncesc contra cronometru pentru a reuși să își atingă ținta.

Exit mobile version