29 aprilie in istorie. Jucatorii de la Ripensia Timisoara calificau Romania la Campionatul Mondial din Italia 1934

TIMISOARA. Campionatul Mondial de Fotbal 1934 a fost primul turneu final in care echipele au fost nevoite sa se califice (la prima editie formatiile participante au fost invitate de catre FIFA). Cand 32 de echipe au intrat in competitie, FIFA a organizat o calificare pentru a selecta 16 echipe pentru turneul final. Printre ele si Romania. Chiar si Italia, gazda Campionatului Mondial, a trebuit sa ia parte la meciurile de calificare (singura data cand gazda trebuie sa se califice).

CITESTE SI: Primele restrictii ridicate la Timisoara. Decizia Comitetului Local pentru Situatii de Urgenta

Uruguay, campioana din 1930 si dubla campioana olimpica a refuzat sa isi apere titlul pentru ca multe tari din Europa au refuzat sa ia parte la Campionatul Mondial de Fotbal din 1930, gazduit in America de Sud.

Un total de 27 de echipe au jucat macar un meci de calificare. Un total de 27 de meciuri de calificare au fost disputate, si 141 de goluri au fost marcate (o medie de 5,22 pe meci). Primul meci, intre Suedia si Estonia, s-a disputat in Stockholm pe 11 iunie 1933, jucatorul suedez Knut Kroon marcand primul gol. Ultimul meci a fost jucat la Roma la numai trei zile de inceperea turneului final pe 24 mai 1934, cand Statele Unite a batut-o pe Mexic intr-un meci de play-off pentru a deveni a 16-a echipa si ultima care s-a calificat.

Meciuri stranse

Romania a fost trimisa in Grupa 6, intr-o grupa foarte puternica si echilibrata cu Elvetia si Iugoslavia. Sistemul era destul de ciudat, fiecare echipa jucand doar o doua partide, una in deplasare si una pe teren propriu.

In primul meci al grupei, pe 24 septembrie 1933, Iugoslavia intalnea la Belgrad, in fata a 17.000 de oameni Elvetia. Plavii au condus cu 2-0, dar oaspetii au marcat doua goluri in ultimele 15 minute si meciul s-a terminat la egalitate, 2-2. Pe 29 octombrie, Elvetia intalnea Romania la Berna. 15.000 de spectatori au fost prezenti la partida care s-a dovedit spectaculoasa. Gratian Sepi, fotbalistul nascut la Valcani in judetul Timis si care a jucat la Banatul, Politehnica Timisoara, Ripensia si Universitatea Cluj (clubul la care era legitimat in ziua meciului) a deschis scorul inca din minutul 18. Atacantul banatean este al doilea cel mai tanar debutant din istoria nationalei jucand sub tricolor la 17 ani si 3 luni in momentul primului joc (1928 cand juca la Poli). Marele Stefan Dobay, inegalabilul atacant al Ripensiei a dus scorul la 0-2 in minutul 67. Insa Elvetia, la fel ca in meciul cu Serbia a inscris de doua ori spre final, iar meciul s-a terminat tot cu 2-2.

Asadar a urmat meciul decisiv, cu Iugoslvaia, care s-a disputat pe 29 aprilie 1934. Peste 20.000 de spectatori au umplut stadionul ONEF din Bucuresti pentru a fi martorii unui moment istoric. Alexandru Schwartz, atacantul Ripensiei a deschis scorul in minutul 38, 1-0, scor inregistrat si la pauza. Iugoslavul Kragic a readus supansul, egaland in minutul 71. Lovitura decisiva avea insa sa o dea aproape imediat Dobay, fotbalistul nascut in Dumbravita punctand pentru 2-1 in minutul 74. Victorie mare pentru Romania, intr-o zi ce va ramane in istoria fotbalului romanesc si tricolorii au castigat grupa. Cum in Italia mergeau doua formatii din aceasta grupa, si Elvetia si-a adjudecat biletele cu doua remize dupa ce a fost condusa in ambele partide cu 0-2.

Timisorenii la putere

In meciul decisiv de calificare, pe langa Schwartz si Dobay, alti patru fotbalisti de la Ripensia au fost prezenti in primul 11: Deheleanu, Kotormany, Ciolac si Bindea. Un alt jucator ce reprezenta Timisoara in acele timpuri a inceput si el meciul titular, Iosif Morawetz de la RGMT. Mai spunem ca Emerich Vogl, fotbalist nascut la Timisoara si multiplu campion al Romaniei cu Chinezul era capitanul echipei, dar reprezenta atunci Juventus Bucuresti. Din formatie mai facea parte si Nicolae Covaci jucator care si-a facut junioratul la Chinezul si care a mai jucat la Banatul si Ripensia, insa in momentul acelui meci reprezenta CA Oradea. El era fratele legendarului antrenor Stevan Kovacs.

Foto: libertatea.ro

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.