In 15 octombrie suntem chemati la o revolutie mondiala adevarata care va schimba lumea! VEZI despre ce e vorba!

Pornita la New York, ca un protest impotriva corporatiilor financiare, OWS (Ocupy Wall Street) tinde sa se transforme intr-o revolutie planetara cu consecinte inca nebanuite.

La o prima vedere, OWS pare o simpla „zvarcolire a socialismului”, ce poate fi ridiculizata de liberali si de economistii apropiati acestora. Este aberant sa ceri anularea datoriilor bancare – aceasta este una dintre revendicarile celor care, zilele acestea, ocupa Liberty Plaza si Podul Brooklyn. Ar fi pe principiul „Hotul striga hotii!”. Cu toate acestea, asa cum a declarat la CNN si regizorul Michael Moore, majoritatea americanilor simpatizeaza cu protestele din New York si nu este exclus ca multi sa li se alature acolo sau in alte orase, in zilele si saptamanile ce vor urma.

De la cele cateva scandari impotriva corporatistilor care au generat criza si prospera in continuare, „pe spatele celor saraci”, s-a ajuns, rapid, la un mesaj cu rezonanta in inimile tuturor celor afectati de criza globala. S-a ajuns la un mesaj care cheama la o Revolutie care sa produca o „schimbare adevarata”. Desi mesajul este pacifist, videoclipul de promovare pe youtube contine si imagini ale confruntarilor violente anterioare dintre manifestanti si fortele de ordine, din decursul protestelor de anul acesta, din SUA si Europa. in plus, mascota miscarii este masca din filmul „V de la Vendetta”, care, desi are o concluzie generoasa, umanista, este plin de scene violente.

Iata ce se spune in mesaj:

Suntem constienti de coruptie, de minciuni, de razboaie, de sistemele nedrepte care incurajeaza comportamentele egoiste si anti-sociale, de violari ale drepturilor omului, de distrugerea acestei planete si a locuitorilor sai, de actiunile injuste si inumane ale corporatiilor globale pentru putere si profit… Si ne-am saturat! Pe 15 octombrie 2011 putem produce o SCHIMBARE ADEVARATA, daca oamenii de bun simt ai acestei planete vor putea lasa deoparte nimicurile care ii separa si se vor UNI! Revolutia Globala – 15 octombrie 2011. Vrem o democratie reala. Pentru oameni, facuta de oameni. Opriti masinaria – creati o noua lume! Acesta poate deveni un eveniment de cotitura… depinde de TINE! Casa noastra, vietile noastre, viitorul nostru. Nu sunteti singuri. Viitorul e acum. E timpul sa modernizam planeta”.

Cine este in spatele miscarii OSW si a Revolutiei din 15 octombrie?

Unii vor arata spre socialisti si spre serviciile secrete ruse. Televiziunea de stiri RT, finantata de Moscova, a prezentat reportaje „incendiare” de la New York, inca din primele zile ale miscarii, in timp ce mediile traditionale occidentale au pastrat tacerea asupra subiectului. Doar arestarile de sambata au facut inconjurul lumii, pe toate canalele.

Cert este ca, oficial, promotorii miscarii sunt persoane cvasinecunoscute, cel mai proeminent fiind un fost membru de campanie al unui candidat la alegerile prezindetiale din SUA, din 2008. Regizorul Michael Moore i-a vizitat pe protestatarii din Wall Street si, cum spuneam, a fost invitat la CNN sa vorbeasca despre OWS. Cunoscut pentru mai multe pelicule in care a blamat regimul republican al lui George Bush pentru atentatele din 11 septembrie 2011 si cartelurile financiare americane pentru criza declansata in 2008, Moore a sustinut ca OSW poate fi inceputul unei adevarate revolutii.

Protestatarii din Liberty Plaza au fost vizitati si de actrita Suzan Sarandon, care si-a declarat solidaritatea cu cauza acestora. „Ii inteleg foarte bine. Personal, nu am fost afectata de masinatiunile celor de pe Wall Street, dar daca mi-as fi pierdut averea din cauza lor, as fi fost teribil de manioasa„, a spus Sarandon.

Se pare ca, pe 15 octombrie, in afara SUA, cele mai ample proteste vor fi in Spania, Brazilia, Germania, Anglia, Grecia si Israel. Si in Ungaria s-au anuntat proteste pe 15 octombrie.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Pe 15 Octombrie ocupam Piata Universitatii din Bucuresti! 15octombrie.tumblr.com
    #15octombrie

  2. sper din tot sufletul sa ne unim fortele impotriva acestei masinarii….pe 15 octombrie toata lumea in strada

  3. moarte leprelor corporatist-bancare

  4. nu ma astept ca romanii sa faca ce zic , nu mai iese romanul in strada decat cu pusca la spate , ce sa faci asa e soiul … de aceea s-a sinucis Decebal !

  5. In data de 15 octombrie sa ocupam centrele orasilor intr-o miscare de protest pasnica ,dar convingatoare. MOARTE CAPITALISMULUI SALBATEC CARE A JEFUIT PLANETA,A VENIT ORA ASTRALA A OMENIRII!

  6. Sa fie revolutie pe 15 oct.pentru olume egala ,de la oameni ptr. oameni.prea multa ura si hotie in aceasta lume,trebuie sa stopam aceasta molima care ne distruge si ultimul strop de omenie din noi,trebuie sa traim mai simplu,am ajuns sa fim mai rai ca cel mai mare rau din lume.Ne autodistrugem!!!

  7. We are many, we are one. We are Legion. We do not forgive, we do not forget. Expect us, Romania, expect us World.
    -Anonymous-

  8. Sa nu uitam ce spunea Einstein… „The World will not be destroyed by those who do evil but by those who watch them without doing anything”
    Pe 15 Octombrie iesim in strada
    facebook/ Occupy Romania

  9. Rahat cu apa rece.Romania are capacitatea de-a hrani inca doua tari precum a noastra,dar agricultura este la pamant si asta VREA femeiiiiul.Ia sa avem un prezidente cu cojones si sa le dea muhones la femeiistiiii astia,Dar nuuuuuuuuuuuu noi tre sa fimslugile westului si sa facem sluj.Am asteptat 50 DE ANI ,americanii si ei ce fac acum ??????????Ne distrug tara ridicat cu truda de parintii nostri, cu sacrificii,cu pierderi de vieti omenesti si totul in zadar.Ca si lovitura de stat din 89′.In zadar au murit mii de tineri nevinovati.Tara a fost praduita de „agenturili starine”.Mare dreptate avea nea’ Nicu,dart noi am fost niste idioti notorii si nu am vazut,nu am auzit.Ne-au distrus economia,industria,argicultura si ne pun sa „consumam” otravurile lor de prin „hipermacheturi”.Otrava fumos ambalata ca sa ia ochii amarastenilor.Cat despre foamete nici nu poate fi vorba.Foametea asta anuntata cu mare tam-tam este pregatirea pentru marile scumpiri care nu-si au rostul,dar hotii vor sa se imbogateasca pested noapte.Foametea asta este ca si „criza” actuala.

  10. Romania nu trebuie sa i-a parte la aceasta jertfa fiindca ceea ce jertfesc ei jertfesc demonilor si nu lui Dumnezeu. Dumnezeu este dincoace de perdea, dincoace de stigmatele lui Christos. Daca ne ducem in continuare crucea si ramanem in ascultare, daca nu ne dezicem de stigmatele lui Christos, atunci inseamna ca ramanem in Christos, ramanem in Dumnezeu.

  11. Am avut dezamagirea sa aflu ca mai nimeni din cunostintele mele nu sunt la curent cu ce se intampla in lume si nici nu par a fi foarte interesate…sper ca asta sa se datoreze „calitatilor” mele de orator. Dar cine stie, poate cu putin noroc vom beneficia si noi de ceva schimbari in bine pe spatele altora, in timp ce noi vom urmari cu maxim interes „happy fucking hour”.

    Sa traiti bine!

  12. Eu voi iesi in strada in acea zi chiar daca oraselul in care locuiesc este mai mic!
    Ii astept pe cei din RM SARAT in strada!

  13. Tot ce stiu este ca trebuie sa va sara tandara!
    Trebuie sa spuneti:
    “Sunt o fiinta umana, fir-ar al dracului!”
    “Viata mea are valoare!”

  14. Amin !

  15. Sunt de acord cu protestele americanilor de rand, trebuie sa fim solidari cu ei caci si eu vor fi solidari cu noi pentru a schimba ramasitiile ramase din regimurile: Iliescu, Constantinescu si Basescu. Nu exista cale de intoarcere, romanii trebuie sa inteleaga ca este un revolutie pe viata si pe moarte,i schimbam sau murim.

  16. Niciodata nu o sa fie ca in 89,atunci eram fericiti ca scapam de ceausescu de astia nu o sa ne scape nimeni,lepre portocalii ce si-au pus labele pe intreaga tara,de la hoata de anastase la nesimtita de udrea,buhaita de boagiu si ,ni zic de gradul de cultura a lui igas,elena basescu ,funeriu,etc…vai de capul nostru,or fi furat si ceilalti dar pradatori ca acum nu exista,hotii,lasii mincinosi,vai de noua:((

  17. We are one!