14 aprilie: se implinesc 100 de ani de la scufundarea Titanicului! VEZI FOTO!

Au trecut 100 de ani de la scufundarea navei Titanic. Peste 1.500 din cei 2.223 pasageri au murit in urma izbirii navei de in iceberg. Epava navei a fost descoperita in 1985.

Pachebotul de lux a plecat din Southampton, Anglia la 10 aprilie 1912 si s-a scufundat, dupa coliziunea frontala cu un iceberg, la 14 aprilie 1912.

Nava fusese construita de Harland Wolff si avea o greutate estimata la 52.310 tone. Construirea Titanicului s-a inscris intr-un fel de competitie intre inginerii englezi. Recordurile de greutate fusesera realizate pana atunci de vasele Lusitania si Mauretania, de 31.550 si respectiv 32.937 tone.

Rezonanta catastrofei a atins dimensiuni internationale si este uriasa mai ales din 1985 incoace, de cand a fost descoperita epava navei, de catre oceanograful Robert Ballard.

In Belfast, capitala Irlandei de Nord si locul unde a fost construit Titanicul, mii de persoane asista sambata la un concert la Waterfront Hall si la o slujba de comemorare la Catedrala Sf. Ana.

Vasul de croaziera MS Balmoral, care are la bord rude ale victimelor de pe Titanic printre cei 1,309 de pasageri, exact numarul pasagerilor de pe nava scufundata acum un secol, reface traseul Titanicului. Pasagerii si membrii echipajului vor organiza ceremonii la locul dezastrului, la 400 de mile (640 km) de coasta insulei Newfoundland, acolo unde i se va alatura alta nava de croaziera, Journey.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.