Noutati :

1.760 de infectati cu coronavirus, 38 de morti. Avem 169 de oameni vindecati, din care 55 la Timisoara

29 martie, 2020 - 01:03 PM
Autor: Redactie      
Categorie: NATIONAL
1

Au fost confirmate 1.760 de cazuri de persoane infectate cu coronavirus in Romania, potrivit ultimei informari a Grupului de Comunicare Strategica.

CITESTE SI: Ne apropiem de scenariul 4 de pandemie de coronavirus. Ce inseamna si cand ar putea fi emisa o noua Ordonanta Militara. Anuntul ministrului Sanatatii 

Dintre cele 1.760 de persoane confirmate pozitiv, 169 au fost declarate vindecate și externate (55 la Timișoara, 79 la București, 17 la Iași, 7 la Craiova, 9 la Constanța și 2 la Cluj).

Totodată, până acum 38 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Craiova, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timișoara, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța și Ialomița, au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 308 noi cazuri de îmbolnăvire.

Pacienții nou confirmați au vârsta cuprinsă între 0 și 89 de ani.

La ATI, în acest moment, sunt internați 38 de pacienți, dintre care 31 în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalți pacienți este bună, staționară.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 8.666 de persoane. Alte 132.641 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 21.460 de teste, din care 1.400 în unități medicale private.

Până în prezent, prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite 229 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

Totodată, Poliția și Jandarmeria au aplicat 5.393 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină.

De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 3, polițiștii au depistat 33.484 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestora le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 46.089.939 de lei.

De asemenea, cu ocazia formalităților de intrare în țară, Poliția de Frontieră a întocmit 4 dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în declarații, faptă prevăzută și pedepsită de art. 326 Cod Penal.



Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Rating

  • 1comentarii

recomanda prietenilor

loading...

Pareri

  1. numarul persoanelor vindecate se scad din ce?