Noutati :

Sarbii spun ca vinul bun trebuie: sa fie alb, sa fie mult si sa fie gratis! Podgoriile din Varset asteapta turistii pe drumul vinului

31 iulie, 2011 - 08:24 AM
Autor: Liliana Iedu      
Categorie: TURISM
0

Se spune ca vinul stie sa ii vorbeasca fiecarui om pe limba lui, iar aceasta zicala este cat se poate de valabila in podgoriile Varsetului, acolo unde vita-de-vie este asezata ca o armata de soldati la poalele unui munte ce parca trebuie cucerit.

Prin cele aproape 2.000 de hectare de vie de la marginea Varsetului (Serbia) serpuieste un drum ingust pe care din loc in loc mai intalnesti cate un trecator. Cat vezi cu ochii, numai vita-de-vie atent ingrijita de locuitorii din zona.

Drumul Vinului, caci asa este acesta numit, traverseaza localitati cu traditie intr-ale viticulturii unde cu usurinta gasesti crame vechi de sute de ani si gazde primitoare care iti aduc vinul in carafe.

Sarbii spun ca vinul bun trebuie sa indeplineasca 3 conditii: sa fie alb, sa fie mult si sa fie gratis!


Regiunea Varsetului este cea mai mare regiune de vin din Serbia, iar cele mai cunoscute si apreciate sunt chiar vinurile albe din zona carora li s-a dus vestea in intreaga lume.

Si pentru ca roadele vitei-de-vie de la marginea Varsetului trebuie sa fie cinstite, s-a creat un festival, deja devenit traditie, Balul Strugurilor. An de an la aceasta sarbatoare vinul e pe saturate, iar strugurii sunt striviti in masinarii vechi de sute de ani pentru obtinerea mustului dulce.

Balul Strugurilor de la Varset are loc, in fiecare an, la mijlocul lunii septembrie.

Se spune ca inca de pe timpul triburilor dace a fost cunoscuta, in zona, cultivarea vitei de vie, dar este cunoscut si faptul ca si romanii s-au ocupat de viticultura aici.

In anul 1494, la curtea regelui maghiar Vladislav II, vistierul a cumparat un butoi de vin din Varset cu pretul de zece galbeni si jumatate. Autorul notelor de calatorie Evlija Celebija mentioneaza: „in partea de est a acestui oras, mai sus spre orasul vechi, se intind pe dealuri sadite cu vita-de-vie. Strugurii de culoarea rubinului sunt foarte gustosi…”.



Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor