RCM Timisoara, prima echipa de rugby din Romania care are un catalog oficial de prezentare. Vezi FOTO de la lansare!

Inainte de semifinala cu Farul Constanta, campionii si-au lasat primul album oficial, intr-un cadru festiv. „The Knot’ este numele catalogului prin care gruparea timisoreana se prezinta intr-o noua fata.

<<”The knot” reprezinta si intrupeaza esenta rugbyului si sufletul echipei RCM UVT Timisoara>> spun reprezentantii clubului banatean care lucreaza de ceva vreme la realizarea catalogului. ‘Este un album pe care il consider foarte profesionist si care o sa ne faca cinste”, a spus vicepresedintele RCM Timisoara, Dan Dinu, care a explicat cum a fost ales numele catalogului, „The knot”, adica „Nodul”: ‘Se stie ca o echipa isi ia puterea din unitatea grupului. Are nevoie sa se omogenizeze, sa se sudeze, sa fie legata asemeni unui nod. Tocmai de aceea, dezvoltand aceasta idee, am incercat inprezentarea noastra sa facem legatura cu un nod. Ce poate fi mai puternic decat un nod, care leaga traditii, nationalitati si culturi atat de diferite. Noi suntem asemeni unui curcubeu in aceasta echipa, avem multe nationalitati: romani, georgieni, sud-africani, namibieni, neozeelandezi, samoani, tongalezi si fijieni. Daca in povestea nodului Gordian era vorba de cel care va reusi sa desfaca acest nod, la noi se punea problema cine a il lege.  La noi, acesti jucatori au fost pusi impreuna deChester Wiliams. Consider ca odata cu lansarea acestui catalog am facut un mare pas, acum avem o identitate, o carte de vizita. Este certificatul nostru de nastere”, a mai spus Dan Dinu.
Catalogul echipei RCM Timisoara se deschide cu o ampla prezentare a antrenorului Chester Williams, iar componentii lotului galben-albastru apar fotogradiati atat in echipamentul echipei cat si civil, fiecare cu pasiunile lui. Astfel, Vali Calafeteanu apare cu mingea de fotbal, Turashvilli, care are ca pasiune lectura, este fotografiat citind, Daniel Carpo este pozat langa o bicicleta, cunoscuta fiind pasiunea sa pentru ciclism, iar Fercu apare in postura de mecanic, dat fiind faptul ca fundasului ii plac foarte mult masinile. Albumul contine si poze de joc, dar si imagini reprezentative din orasul Timisoara.
„Cred ca este o premiera in Romania pentru acest sport, cred ca asta dovedeste profesionalismul clubului si ne obliga pe noi sa fim si mai buni in teren. Sincer, cu sedinta foto a fost ceva mai greu, preferam un antrenament in loc de acea sedinta.Poate pentru un model nu este greu, dar pentru noi a fost foarte dificil. Ne bucuram ca a iesit insa foarte bine, se vede ca au muncit oameni profesionisti la el”, a spus capitanul Stelian Burcea.
„Am avut ceva de genul si cand am antrenat la Roma dar nu era nici pe aproape ca acest catalog, sincer nu am mai vazut un album facut in aceasta maniera, e ceva spectaculos si cei care l-au realizat pot fi foarte mandri. Iar unii dintre jucatori la cum au pozat cred ca dupa ce vor incheia cu rugby-ul, pot face o cariera in modelling”a glumit ‘secundul’ Danie de Villiers.
„Au fost poze normale, nu iesite din comun, poate unul-doi dintre noi au facut poze mai deocheate, dar una peste alta a fost o actiune reusita. Eu am ales sa pozez cu mingea de fotbal, pentru ca, asa cum am mai spus, eu am facut in paralel cele douasporturi pana nu am mai putut tine pasul cu amandoua. E un hobby de-al meu si cand am ocazia mai practic si fotbalul”, a spus si Vali Calafeteanu.
Deocamdata, catalogul a fost imprimat doar in 500 de exemplare  si va  putea fi achizitionat la stadion, la meciul cu Farul constra sumei de 100 de lei.
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.