Noutati :

Programul Shopping City Timisoara in cadrul sarbatorilor Pascale

12 aprilie, 2017 - 03:27 PM
Autor: Anonim      
Categorie: UTILE
0

TIMISOARA. Shopping City Timișoara vine în sprijinul celor care nu și-au finalizat lista de cumpărături pentru masa de Paște sau sunt încă în căutare de piese vestimentare pentru ținutele de sărbători, pentru că magazinele vor fi deschise sâmbătă, 15 aprilie 2017, în intervalul orar 10:00-19:00.

Duminică, mall-ul va fi închis, dar din a doua zi de Paște va reveni la program normal.

Hypermarketul Carrefour va avea un program aparte, care le va permite clienților să își definitiveze pregătirile pentru sărbători. Până pe 14 aprilie inclusiv, timișorenii își pot face cumpărăturile în intervalul orar 08:00-24:00, iar pe 15 aprilie este deschis între orele 10:00-19:00.
În prima zi de Paște, Carrefour va fi închis, dar de luni, în a doua zi de Paște, va reveni la program normal.

Pentru timișorenii care vor să se bucure de puțină mișcare înainte de mesele copioase, la Smartfit vor beneficia de un program special, având ușile deschise între 10:00-16:00, în data de 15.04.2017.

Pentru cinefili, Cinema City va fi deschis pe toată perioada sărbătorilor după următorul program: în data de 15.04.2017, între orele 10:00-18:00, iar în prima zi de Paște, între orele 13:00-23:00.

Cumpărăturile de Paște din Shopping City Timișoara Timișoara sunt răsplătite cu premii. Cu ocazia aniversării de 1 an a Shopping City Timișoara, toți cei care fac cumpărături în valoare de minimum 100 de lei au ocazia de a câștiga super premii săptămânale sau chiar un Ford-Fiesta nou nouț. Pentru a se înscrie în concurs, clienții trebuie să se prezinte cu bonurile de cumpărături la Info Point-ul situat la parter, în zona magazinelui New Yorker.

Mai multe informații despre programul, campaniile și evenimentele Shopping City Timișoara găsiți pe website-ul www.shoppingcityTM.ro.

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor