Profetii cutremuratoare: Vin cutremurele, vin vremuri cumplite!

Parintele Iustin Parvu, unul dintre cei mai mari duhovnici ai romanilor, a facut la un moment dat o profetie cat se poate de cutremuratoare. Una dintre maicutele de la Manastirea Palti a povestit cum la un moment dat, parintele a rostit niste cuvinte infioratoare:

Vin cutremurele, vedem toate incercarile astea, cutremure mai mici sau mai mari. Dar sunt niste semne care dovedesc o apropiere a noastra. Acum, apropierea sfarsitului cand va fi Dumnezeu stie. Faptul este ca nu ne miscam deloc, ramanem in amortire. Nu se face nimica, parca suntem stapaniti de un duh al indaratniciei. Vedem cu ochii, auzim cu urechile si nu credem. Asa ca nu stiu ce o sa mai fie, dar deocamdata stam pe o pozitie foarte critica si primejdioasa pentru mantuirea noastra. Civilizatia asta, iata, tehnica asta, unde este toata stradania noastra? Iat-o pe fundul malului sau a apelor

Tot despre credinta romanilor si despre mantuirea acestora a vorbit si parintele Ilarion Argatu de la Cernica.

Vin vremuri grele pentru ca s-a imputinat credinta. Din cauza saraciei, oamenii isi vor vinde sufletul pentru hrana si imbracaminte. Lumea se va inrai, vor disparea dragostea si mila dintre oameni. Se vor contopi preotii cu mirenii si nu va mai fi cine sa conduca pe credinciosi. Credinciosii vor rataci, ca nu vor mai gasi nici pastorul si nici calea. Vor conduce banul si interesul de a castiga averi. Nu va mai avea mila si grija de sufletele credinciosilor nimeni. Totul se va reduce la o simpla afacere. Nu vor mai pune pret pe mantuire, credinta, frica de Dumnezeu, datorie, obligatie, raspundere si constiinta ci pe bani. Se vor vinde unii pe altii. Rautatea in lume va fi de nesuportat.”

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. mie mi se pare adevarat ce spun amandoi preotii mai ales IlarioArgatu.