Primaria Timisoara plateste oricum pentru mutarea Acvariului din Piata Operei. 100.000 de lei trebuie sa primeasca ADP, spune Curtea de Conturi

TIMISOARA. Cel mai nou raport al Curtii de Conturi il contrazice pe primarul Nicolae Robu, care sustine sus si tare ca Primaria Timisoara nu a platit si nu va plati niciun leu pentru mutarea constructiei de sticla din centrul orasului. Fals, spun inspectorii Curtii de Conturi!

Asa cum opiniatimisoarei.ro a aratat deja, municipalitatea trebuie sa plateasca aproape 100.000 de lei catre Societatea de Administrare a Domeniului Public, ca despagubiri pentru investitiile pe care ADP le facuse recent la parcarea unde acum se construieste noul Acvariu, in Piata700.

CITESTE SI: Scandal in Consiliul Local Timisoara pe despagubirile ce trebuie sa le primeasca ADP pentru parcarea din Piata 700, unde se muta Acvariul

Or, in conditiile in care Primaria Timisoara nu oferea acel teren la schimb pentru pasajul subteran din Piata Victoriei, nu trebuia sa achite niciun leu catre ADP. Deci implicit, terenul a fost eliberat de ADP pentru ridicarea Acvariului acolo, demolarea lui din centru fiind o conditie pentru realizarea schimbului.

Va reamintim ca Primaria Timisoara, prin demersul sustinut al primarului Nicolae Robu, a dat la schimb trei terenuri pentru pasajul subteran din centrul Timisoarei, 3 terenuri valoroase din oras: unul in zona 700, altul pe Calea Bogdanesti si altul in zona Lipovei, evaluate la o valoare de 1,2 milioane de euro.

Si inspectorii Curtii de Conturi explica foarte clar acest lucru. „Suma de 98.919,90 lei – reprezentand cheltuielile efectuate de societatea verificata (n.r. ADP) pentru reamenajarea terenului aferent parcarii din Piata 700, in baza prevederilor HCL din 2012, teren care ulterior a facut obiectul HCL 359 din 2013, privind modificarea termenului prevazut la art. 4 din HCL 293 din 2012 pentru <<insusirea protocolului privind schimbul de imobile intre Municipiul Timisoara, pe de o parte si SC Art SRL si SC Al Fer Crom Design SRL pe de alta parte si aprobarea schimbului intre Municipiul Timisoara, pe de o parte si SC Art SRL si SC Al Fer Crom Design SRL pe de alta parte, precum si pentru eliberarea spatiului suprateran afectat de constructia de sticla cunoscuta sub denumirea de Acvariu” – se aproba a fi platita cu titlu de despagubiri catre SC Administrarea Domeniului Public SA Timisoara, de UATM Timisoara (n.r. Unitatea Administrativ Teritoriala a Municipiului Timisoara)”, se arata in cel mai recent raport al Curtii de Conturi, emis in 16.07.2013.

ADP a investit bani frumosi in amenajarea parcarii, in octombrie 2012: 200.000 de lei. Societatea vrea sa-si recupereze banii cu orice pret, iar unicul actionar, consiliul local, e bun de plata. ADP recupereaza 100.000 de lei din vanzarea barierei amenajate acolo si a echipamentului tehnic, insa raman in aer 100.000 de lei, o investitie destul de mare tinand cont ca ADP este la un pas de faliment, tot din cauza administratiei Nicolae Robu care a impus sistemul de parcare TimPark si a renuntat la o multime de servicii prestate de Administrarea Domeniului Public. Citeste mai jos cel mai nou raport al Curtii de Conturi care dovedeste incalcarea legii de catre administratia Robu!

CITESTE SI: EXCLUSIVITATE! Legea incalcata grosolan de administratia Robu! ADP, la un pas de faliment din cauza TimPark! O arata cel mai nou raport al Curtii de Conturi

Alesii locali spuneau, ultima data cand au dezbatut subiectul, ca se poate gasi o formula legala de compensare pentru aceste despagubiri. Ceea ce spune si raportul Curtii de Conturi. Orice formula s-ar gasi, banii tot se pierd din bugetul local. Compensarea ar insemna ca ADP sa dea mai putin cu 100.000 de lei decat datoreaza bugetului local din incasarile pe anul acesta. Ramane de vazut ce decizie vor lua consilierii locali. Cert este ca Primaria Timisoara tot plateste, din banii timisorenilor, pentru mutarea Acvariului, cu toate ca primarul Robu sustine contrariul. Da 3 terenuri mari in valoare de 1.200.000 de euro si inca 100.000 de lei.

„Ii asigur pe timisoreni ca nu am dat niciun leu si niciun centimetru patrat de teren pentru mutarea acvariului. Cele trei terenuri despre care se tot vorbeste au fost date nu pentru mutarea acvariului, ci pentru readucerea in patrimoniul Primariei a subpasajului din Piata Victoriei pe care l-a vandut domnul Ciuhandu, subpasaj amenajat acum asa cum oricine poate vedea coborandu-i treptele, si nu in paragina cum a fost vandut. Evident, compensarea contabila a subpasajului cu cele trei terenuri s-a facut pe baza unei facturi, dar care nu atrage dupa sine nicio miscare baneasca”, dadea asigurari Nicolae Robu, intr-un raspuns dat deputatului Alin Popoviciu, care a atras atentia ca mutarea constructiei de sticla din centrul Timisoarei este o adevarata gaura iscata de Robu doar pentru a le demonstra timisorenilor ca va face disparut acvariul din buricul targului.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Pentru mutatea Acvariului nu s-a dat niciun leu , in schimb s-au dat 3 ( trei ) terenuri , valoare peste 1,2 milioane Euro , pt subpasaj ! . E ca in bancul cu arheologul , care gaseste un vas de lut la un taran , in care minca pisica . Taranul vinde vasul cu 5 lei , dar numai impreuna cu pisica , iar pisica cista 5.000 de Euro ! . Pai ce nevoie aveam noi , Timisorenii , de subpasaj , daca si asa nu se face nimic acolo ???!!!

  2. Robu este un marlan