Pistoale si munitie! Un adevarat arsenal a fost gasit in casa unui austriac stabilit in Timis

Sute de cartuse si capse pirotehnice, alice si petarde, dar si pistoale de semnalizare sau letale au fost descoperite de politisti in locuinta unui cetatean austriac din judetul Timis.

Oamenii legii aveau informatii despre faptul ca barbatul s-ar ocupa cu braconajul si au facut o perchezitie la locuinta acestuia din Pietroasa Mare, comuna Victor Vlad de la Marina.
Banuielile le-au fost confirmate din plin. In casa austriacului stabilit de 20 de ani in Romania au gasit: un pistol de semnalizare, 4 cartuse de semnalizare si 12 tuburi folosite, un revolver de calibrul 6 mm si un pistol de acelasi calibru, o cutie cu 94 de cartuse aferente acestei arme, 180 de cartuse de calibrul 22 lr (folosite la braconaj datorita faptului ca sunt mai ieftine), 45 de capse pirotehnice, 4 petarde si o cutie de 54 de alice pentru arma cu aer comprimat.

Barbatul de 59 de ani este cercetat acum de politistii de la Serviciul de Arme Explozivi si Substanţe Periculoase Timis pentru uz de arma letala fara drept si operatiuni de arme fara drept.
Toate bunurile descoperite au fost ridicate, urmand sa fi supuse unei expertize balistice.

Video-ul nu poate fi incarcat.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.