Noutati :

Nicolae Robu: Extinderea bulevardului Sudului spre Musicescu nu e prioritara! Nu apare pe lista de proiecte pe 2014

4 martie, 2014 - 09:29 AM
Autor: Roxana Deaconescu      
Categorie: ADMINISTRATIE
0

TIMISOARA. Dupa ce viceprimarul Traian Stoia sustinea ca prelungirea bulevardului Sudului spre strada Musicescu ar fi o mana cereasca pentru proprietarii de terenuri din zona, primarul Nicolae Robu anunta ca proiectul nu este o prioritate, asa ca cei care locuiesc in zona mai au de asteptat pana sa circule pe ruta ideala.

Vorbim de 2 hectare de teren care sunt proprietate privata si ar trebui fie cumparate, fie expropriate de Primaria Timisoara pentru a se reusi extinderea bulevardului Sudului peste strada Lidia, pana la strada Gavril Musicescu. O necesitate de lux, marturisea in urma cu cateva zile viceprimarul Traian Stoia.

CITESTE SI: Prelungirea bulevardului Sudului peste strada Lidia, mana cereasca pentru proprietarii de terenuri din zona

Primarul Nicolae Robu spune insa ca proiectul nu este atat de arzator si ca mai avem de asteptat pana sa mergem direct de pe bulevardul Sudului spre Musicescu.

„Nu este pe lista de proiecte pentru 2014 din mai multe motive. Este un obiectiv important si va trebui sa il atingem la un moment, numai ca acolo sunt si probleme de proprietate asupra terenului, nu putem sa facem amenajare imediat. Pe de alta parte, toate costurile aferente fac sa nu fie un proiect prioritar, dat fiind ca exista alte conexiuni – e adevarat – de latime mai mica, intre strada Musicescu si Maresal C-tin Prezan pe Sudului. Noi am considerat ca este mai prioritar sa lucram anul acesta pe front larg pe strada Musicescu. A fost turnat primul strat de asfalt, ne-am poticnit putin acolo la hotelul care este plasat tocmai in mijlocul strazii, a trebuit sa negociem un schimb de terenuri cu proprietarul de acolo – de vizavi de hotel – ca sa putem sa facem o ruta ocolitoare a acestuia”, a declarat primarul Timisoarei.

Anul trecut, Primaria Timisoara a reusit sa extinda bulevardul Sudului cu nici jumatate de kilometru, dupa ce a amenajat un traseu alternativ pe care timisorenii sa-l foloseasca odata cu inchiderea intersectiei Michelangelo, de la bulevardul Dr. Iosif Bulbuca spre strada Cerna. Pentru extinderea bulevardului spre strada Gavril Musicescu exista studiu de fezabilitate inca de acum 4 ani.

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor