Noutati :

Nicolae Robu este Presedintele ales al Senatului Universitatii Politehnica Timisoara

13 februarie, 2012 - 05:42 PM
Autor: Miodrag Hojda      
Categorie: EDUCATIE
4


TIMISOARA. „Sunt fericit ca majoritatea senatorilor UPT m-a propulsat in onoranta postura de primul Preesedinte al Senatului din istoria universitatii“, a precizat Nicolae Robu.

Rectorul Nicolae Robu a fost ales in functia de presedinte al Senatului UPT pentru urmatorii 4 ani. El a fost ales cu 37 de voturi, in timp ce contracandidatul sau pentru aceasta functie, decanul Petru Andea, a primit 29 de voturi.

Sunt fericit ca majoritatea senatorilor UPT au avut optiunea ca dupa 4 mandate de prorector si 2 de rector, sa ma investeasca cu un mandat de presedinte al Senatului, cu durata de 4 ani, propulsandu-ma, astfel, in onoranta postura de primul presedinte al Senatului din istoria UPT, functia fiind, dupa cate se stie, una noua, introdusa prin noua lege a Educatiei. Consider, tot acest sir de alegeri si realegeri in cele mai inalte functii academice, de care am beneficiat incepand din 1990, drept o recunoastere a loialitatii mele fata de UPT, a onestitatii de care am dat dovada si a performantelor pe care le-am obtinut in exercitarea lor“, a precizat Nicolae Robu.

El a adaugat ca spera ca aceasta victorie, obtinuta intr-o zi de 13, sa se constituie in cap de serie si pentru alte victorii sale in acest an, pe multiple planuri.

Pana joi, 16 februarie, Nicolae Robu se afla intr-o postura inedita, aceea de a detine atat functia de rector, cat si cea de presedinte al Senatului UPT.

Joi vor avea alegeri pentru fotoliul de rector, sase candidati fiind inscrisi in functie.

Catalin Iapa, reprezentantul studentilor in Biroul executiv al Senatului si membru al Senatului Universitatii Politehnica Timisoara, a precizat diferenta dintre Robu si contracandidatul sau nu a fost mare. El a recunoscut ca diferenta a putut fi facuta de voturile celor 17 studenti senatori intrucat Nicolae Robu a fost un apropiat al studentilor in perioada in care era rector.

Nu stiu daca au vot in masa cu Nicolae Robu, dar stiu ca studentii l-au placut pe acesta pentru realizarile pe care le-a avut in UPT“ , ne-a spus Catalin Iapa.

Rating

  • 4comentarii

recomanda prietenilor

Pareri

  1. Bravo d-le profesor Robu! Sunteti cel mai tare! V-am avut prof. acum 4 ani si va port foarte multa stima. Ati fost cel mai bun si corect prof. si cel mai bun rector. Inca o data felicitari!

  2. Scârbos, absolut la fel ca în PDL… muieruşca asta, cu tot soiul de neamuri în poli, câştigă… „…diferenta a putut fi facuta de voturile celor 17 studenti senatori intrucat Nicolae Robu a fost un apropiat al studentilor in perioada in care era rector.”… Da, i-a trecut anul contra îmbârligării politice… Mă Vali, eşti pocăit ? Măine e ziua ta, pupă-te cu roaba. Să vă fie ruşine, rahaţilor din aşa-zisa opoziţie… Chiar mai mult decât porcilor de la putere… Voi doar pândiţi de pe margine, la şi mai mult… De când draqu sunt toate aceste maimuţe, stindarde de libertate şi dreptate ?

    • Vezi ca esti intr-o grava eroare, nu le amesteca. Una-i senatul institutului, alta-i celalalt senat. Una-i profesiunea, alta-i prezenta politica. Prof. Robu are probleme cu elementul politic, NU PROFESIONAL.

  3. lingaul de Iapa Catalin e reprezentantul lui Robu. in nici un caz reprezentantul studentilor.