Noutati :

Minunile Toscanei: Florenta si Siena, doua orase de poveste

29 septembrie, 2014 - 09:21 AM
Autor: Anonim      
Categorie: TURISM
0

Unul din cele mai frumoase orase din lume (dupa unii cel mai frumos oras al Italiei, inaintea Romei), Florenta straluceste in aceasta perioada in culorile toamnei, intr-o atmosfera nostalgica, dar calda, de neuitat. Se spune ca toamna aduce deasupra oraselor un aer de vesnicie, in care te scufunzi ca intr-un album cu amintiri dragi, si de aceea acesta este anotimpul cel mai potrivit pentru descoperirea oraselor lumii.

Agentia de turism Ultramarin va propune in plin miez al toamnei splendida Toscana, pentru cateva zile in care puteti descoperi cele mai frumoase orase ale acesteia: Florenta si Siena.

Asezata in mijlocul Italiei, zona este strabatuta de fluviul Arno – cel mai mare fluviu din regiune – si este impânzita de coline renumite pentru plantatiile viticole si culturile de maslini. Toscana este considerata a fi punctul de pornire al Renasterii, datorita unor  nume mari ca  Donatello, Michelangelo sau Leonardo da Vinci si este, de asemenea, cunoscuta ca si leaganul limbii si culturii italiene. Poeti si scriitori ca Dante, Boccacio sau Machiavelli si-au lasat amprenta pe aceste locuri.

Toscana are si o veche traditie muzicala, oferind lumii compozitori si muzicieni, precum Giacomo Puccini sau contemporanul Andrea Bocelli.

Florenta, capitala Toscanei, considerata si cel mai frumos oras al regiunii a fost unul dintre cele mai bogate orase ale Italiei inca din Evul Mediu. De aceea splendoarea arhitecturala se revarsa pe strazile orasului: exista o impresionanta colectie de arta, gazduita in principal de Palazzo Pitti si de Galeriile Uffizi, vizitate anual de peste un milion si jumatate de turisti. Ultimul oras conservat al Renasterii din lume este considerat pe buna dreptate capitala italiana a artei, motiv pentru care din 1982 a fost declarat Patrimoniu Mondial UNESCO. Si tot Florenta este locul de nastere sau de domiciliu a numeroase personalitati cum sunt Dante, Boccaccio, Leonardo da Vinci, Botticelli, Nicolo Machiavelli, Michelangelo, Donatello, Catherine de Medici, Florence Nightingale sau mai contemporanii Salvatore Ferragamo si Roberto Cavalli.

Pe lista oraselor muzeu propuse spre vizitare de Ultramarin nu putea sa lipseasca Siena, cu una din cele mai spectaculoase si originale piete din caramizi de culoare rosie. Piata, inconjurata de cladiri medievale, cafenele si restaurante, gazduieste anual celebra cursa de cai Il Palio.

Toscana, cu superbele sale orase dar si cu dealurile pitoresti care le inconjoara, este probabil una din cele mai frumoase destinatii pe timp de toamna.

In plus, la achizitionarea excursiei pana la 1 octombrie beneficiati de o reducere de pret Early Booking.  Detaliile excursiei propuse de Agentia de turism Ultramarin pot fi gasite aici!

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor