Noutati :

Marcel Tolcea: “Mi s-a propus sa candidez si lucrul acesta m-a pus pe ganduri, sa incep sa ma pregatesc”

4 noiembrie, 2010 - 10:57 AM
Autor: George Schinteie      
Categorie: INTERVIU
11

Marcel Tolcea
Nascut la 28 mai 1956, Sannicolaul Mare
Activitate profesionala:
Absolvent al Facultatii de Filologie a Universitatii Timisoara, promotia 1979, profesor universitar, doctor In stiinte filologice din 1999. Este profesor la Facultatea de stiinte Politice, Filozofie si stiinte ale Comunicarii la Universitatea de Vest Timisoara. A fost profesor de gimnaziu, corector, redactor de editura la revista Orizont, consilier al presedintelui Consiliului Judetean, autor a numeroase carti si cursuri universiotare, membru al Uniunii Scriitorilor din Romania
Starea civila: casatorit, doi copii
Hobby: tenis de camp

Prof. univ. dr. Marcel Tolcea.  Este unul din intelectualii care s-a implicat cel mai activ In societatea civila In primul deceniu postdecembrist, dar si In prezent. Dupa ce a fost mai Intai consilier la presedintelui Consiliului Judetean, a devenit director al Muzeului de Arta Timisoara

Marcel Tolcea

Marcel Tolcea

Intr-un interviu mai vechi, arhitectul Radu Radoslav era dezamagit ca Timisoara nu prea are muzee, iar care sunt, au doar rang judetean; impartasiti aceasta opinie?

Sigur ca da! Rangul judetean nu inseamna rang calitativ, ci administrativ. In momentul de fata ma felicit ca  nu sunt director al unui muzeu national pentru ca valul de disponibilizari si repartitia fondurilor nu este chiar fericita pentru institutiile de rang national. In plan local, totdeauna lucrurile vor fi mai dedicate. Ma bucur de sprijinul consilierilor din comisia de cultura si in primul rand al presedintelui Consiliului judetean. Cat priveste observatia de care aminteati, e foarte adevarata. Nu exista un turism cultural bine pus la punct, din ratiuni care in opinia mea se impart pe mai multe paliere.

Care sunt acestea?
Nu poti sa faci turism cultural decat in clipa in care oferi la pachet o serie de servicii culturale. De mai multa vreme oferim tichete, de pilda, prin internet, laolalta cu celelate institutii culturale din Timisoara. Problema cheie ramane cea a infrastructurii. Nu-mi imaginez cum s-ar putea sa faci turism cultural, nu numai in Timisoara, ci in tot judetul, daca serviciile nu sunt la inaltime. Pe de alta parte, in Timisoara, exista o populatie turistica, formata mai ales din italieni, parte din acestia frecventeaza mai mult muzeele biologice ale Timisoarei, ma refer la turismul nocturn din baruri. Amplasarea Muzeului de Arta este una privilegiata. Este inconjurat de foarte multe terase, la fel ca in strainatate, numai ca acolo, o mare parte din consumatorii de la acele terase trec mai intai prin salile muzeelor si apoi poposesc la o cafea sau la o bere… si la noi e la fel: o mare parte din cei care viziteaza muzeul stau apoi la o bere! Este, cred, vorba de  educatie culturala.

Ce  se poate face pentru ca Muzeul de  Arta sa devina un punct de atractie mai interesant?

Noi chiar facem diverse actiuni de atragere a publicului vizitator. Au reinceput sa vina la muzeu scolile, organizam expozitii importante, cum ar fi Colectia Corneliu Baba, sau Dali, hapening-uri, tiparim si distribuim pliante, fluturasi, dar traversam o perioada in care aceasta hrana spirituala, care este arta, este de cele mai multe ori, cea la care se renunta.

Se vorbeste tot mai intens de tendinta politizarii vietii noastre cotidiene; in ce masura sustinerea politica a dumneavoastra influenteaza bunul mers al institutiei?
Trebuie sa spun ca eu nu sunt angajat politic si nici nu mi s-a facut o asemenea propunere. Ma bucur, asa cum spuneam de sprijin politic. Iar apropierea mea de presedintele consiliului judetean, caruia i-am fost consilier, nu este una de natura politica, ci se datoreste faptului ca este un mare iubitor si colectionar de arta, cunoscandu-ne cu mult inainte de a accepta sa devin consilier, si apoi director. Si pentru ca e important sa ai sprijin politic, vreau sa spun ca la ajustarile de buget am primit pentru muzeu totdeauna sumele necesare desfasurarii activitatii. Iar in institutie nu se simte catusi de putin influenta factorului politic.

Sunteti fiu de fost primar; ati avut experienta in casa, vorbindu-se despre primarie si despre cum se conduce o comunitate. Nu aveti si ambitia de de deveni primar?

Nu, nu, nici vorba! Cred ca nici tatal meu nu era potrivit pentru a fi primar, dintr-un motiv foarte simplu: el n-a strigat in viata lui la nimeni din primaria Jimbolia, unde a fost primar. Ca sa fii primar, trebuie sa ai si o atitudine de sef. Eu nu sunt potrivit pentru sef, nu-mi tutuiesc subalternii. In administratie trebuie sa ai placerea asta de a fi sef, de a te impune. Mie mi se trage povestea asta, cred, de la umor. Culmea, acum doi ani mi s-a propus sa candidez si lucrul acesta m-a pus pe ganduri, sa incep sa ma pregatesc, pentru a candida la primarie, la propunerea unui om de afaceri, care mi-a spus franc: „pot sa investesc in tine patru milioane de euro ca sa candidezi la Primaria Timisoara.” I-am raspuns ca eu cred ca ar fi mai bine sa-i inveteasca In destuparea mintilor timisorenilor sa fie mai politicosi si sa spuna macar „multumesc, pardon, scuzati”!

De ce iubeste Marcel Tolcea Timisoara?

Marcel Tolcea

Marcel Tolcea

Mi-am facut o cronologie a raspunsurilor la aceasta intrebare. La patrusrezece ani iubeam Timisoara pentru ca era orasul Phoenix-ilor. La 16-17 ani, pentru ca era orasul in care urma sa fiu student. La terminarea facultatii, pentru ca era orasul in care visam sa raman si sa lucrez, sa fiu cetatean. In clipa in care am venit aici, mi-am raspuns la intrebare, cred, definitiv, pentru ca e orasul din care n-as pleca niciodata.

Spuneti-mi trei lucruri din Timisoara care nu va plac…

Cacofonia de sticla de langa Opera, uratenia grupului statuar din fata Salii „Constantin Jude”(fosta Olimpia) si ceasul floral.

Si acum trei repere culturale pentru care Timisoara ar merita sa devina un oras interesant din punct de vedere al turismului cultural?

Primul si cel mai important: interculturalitatea! Acest lucru este cea mai mare bogatie a orasului, care poate sa fie pusa in valoare. Apoi centrul, Timisoara fiind unul dintre putinele orase care aseaza laolalta, pe o arie de aproximativ un kilometru patrat toate institutiile culturale importante. si trei la mana, distanta simetrica intre orasele mari din Serbia si Ungaria, deci din Euroregiune.

In opinia dv, sincer, Timisoara este un oras de cinci stele?

Numai daca vine Gigi Becali cu doua echipe Steaua in oras sa joace un meci in acelasi timp. Trei stele ale Timisoarei, plus doua ale lui Becali, fac cinci!

Rating

  • 11comentarii

recomanda prietenilor

Pareri

  1. un om deosebit!

  2. Un om cu 1000 de fetze. Un om care desi a trait printre oameni inca nu stie ce este omenia.
    Felicitari pentru interviu. Uneori Marcel stie sa fie stralucitor, alteori patetic.

  3. o mare dezamagire…

    • De ce spuneti ca este o mare dezamagire? Domnul Tolcea este o persoana foarte inteligenta si un om deosebit.

      • nota 100 pentru dascalul marcel tolcea!!! am crezut si in omul marcel tolcea…,dar m-am vindecat intre timp de naivitate.chiar am crezut! nu este asa cum pare! tot asa, ca dv eram si eu cu multi ani in urma.vorba aceea> NU TE APROPIA DE SFINTI.S-AR PUTEA SA TE ARZI.IMI PARE RAU…, PENTRU MINE, PENTRU ALTE FIINTE INOCENT!

        • MULTUMESC PENTRU RASPUNS,DAR TOTUSI ATI PUTEA FII MAI EXPLICITA? TOT NU POT SA VA INTELEG INVERSUNAREA CONTRA D-LUI TOLCEA. S-AR PUTEA SA AVETI DREPTATE, DAR CRED CA MULTI AR DORI SA STIE DE CE.CHIAR MI-AS DORI SA-MI RASPUNDETI.

  4. MA DOARE MULT PREA TARE .

  5. AM INCERCAT!!! AM STERS, IN FINAL,TOATE MESAJELE!NU ESTE IN VERSUNARE… .

  6. DA, VA INTELEG, DAR CHIAR AS VREA SA STIU, PENTRU CA ASTFEL IL VOR CUNOASTE SI ALTII CU ADEVARAT,NU DOAR DIN PARERI SUBIECTIVE SI DE SUPRAFATA.

  7. DACA VRETI SA VORBIM VREODATA PUTETI SA-MI LASATI UN E-MAIL. SI ORICE AR FI, NU MERITA SA FITI ATAT DE SUPARATA.PENTRU NIMENI.

  8. Un ra.ha.t de PEDIST ne.no.ro.cit! Un lin-gau basescian! Vax!