Noutati :

In noul Cod Penal, prostitutia nu mai este infractiune

4 ianuarie, 2014 - 11:03 AM
Autor: Anonim      
Categorie: FUN
0

Intrarea in vigoare a Noului Cod Penal, la 1 februarie 2014, readuce in discutie legalizarea prostitutiei, un subiect delicat in jurul caruia se vorbeste mult.

Prin noul Cod Penal care va intra in vigoare la 1 februarie 2014, practicarea prostitutiei in Romania nu mai este considerata infractiune, ci doar contraventie.

Potrivit articolului 328 din actualul Cod penal din Romania, prostitutia reprezinta fapta persoanei care isi procura mijloacele de existenta sau principalele mijloace de existenta, practicand in acest scop raporturi sexuale cu diferite persoane, fapta care se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 3 ani.

Altfel spus, in codul ce va intra in vigoare de la anul, prostitutia va fi pe picior de egalitate cu trecerea unui pieton pe culoarea rosie a semaforului. Mai mult decat atat, prostitutia nu este nici interzisa, nici admisa, aceasta activitate fiind catalogata doar o contraventie si se pedepseste cu amenda. in cazul in care amenda nu este platita, persoana respectiva trebuie sa ”presteze” munca in folosul comunitații, sub supravegherea primariei.

Cu toate ca mai multi politicieni au cerut legalizarea prostitutiei, cei care au lucrat la elaborarea Noului Cod Penal (NCP) nu au vrut nici in ruptul capului acest lucru, drept pentru care fetele care doresc sa-si vanda trupul pentru o bucata de paine o pot face linistite incepand din februarie 2014.

Grebla: „Vreti sa exploatam sexual femeia ca sa avem venituri la buget?”

Pozitia senatorului PSD Toni Grebla, sefului Comisiei Juridice din Senat, privind prostitutia nu lasa loc de intors: „Repudiez ideea in sine. Daca vrem sa ne intoarcem in secolul XIX, putem sa ne intoarcem”. Juristul sustine ca nici argumentele precum scaderea incidentei bolilor venerice sau scaderea infractionalitatii nu s-au dovedit reale in tarile care au legiferat prostitutia, scrie romanialibera.ro.

Urban: statul a dat deja un imbold, prostitutia nu mai e infractiune

Senatorul PDL Iulian Urban, vicepresedintele Comisiei Juridice din Senat, e de acord ca prostitutia trebuie reglementata, dar nu in modul in care au incercat pana acum colegii sai parlamentari.

„Domnul Prigoana a facut acest proiect pentru a-si creste notorietatea personala. Pana si termenii folositi, precum casa de toleranta, au rezonanta la public, dar nu si juridic. Ar fi nevoie de o initiativa a Guvernului, care sa aiba in spate studii si note de fundamentare”, spune Urban.

Argumentele PRO LEGALIZARE PROSTITUTIE

Cei care practica aceasta meserie ar avea o situatie mai buna. Sustinatorii afirma ca legalizarea prostitutiei ar stopa agresiunile, de la cele morale la cele fizice, asupra practicantilor sexului comercial. De cele mai multe ori, cand se pune in discutie legalizarea prostitutiei, se vorbeste despre situatia femeilor, dar, pentru o discutie echilibrata, este nevoie sa recunoastem ca sunt si barbati care o practica, desi situatia este mult mai putin discutata in societate.

Reduce prostitutia ilegala. Sustinatorii afirma ca legalizarea prostitutiei i-ar face pe cei care practica sexul comercial sa fie mai putin tentati sa ascunda meseria pe care o practica, deoarece ar avea beneficii medicale si drepturi sociale. In plus, nici clientii nu ar mai fi tentati sa apeleze la servicii sexuale ilegale, deoarece riscurile ar fi mai mari decat daca ar apela la cele legale.

Scade cererea de servicii sexuale platite. Prostitutia legala i-ar determina pe clienti sa fie mai reticienti in a solicita astfel de servicii.

S-ar tine sub control bolile cu transmitere sexuala. Atata timp cat autoritatile vor obliga practicantii de servicii sexuale comerciale sa-si faca periodic un anumit set de analize medicale, atunci ar fi depistate la timp bolile cu transmitere sexuala si ar putea fi controlata extinderea lor sau chiar s-ar putea stopa proliferarea lor.
Fiscalizarea prostitutiei ar contribui la cresterea veniturilor la bugetul de stat. Nu exista studii care sa arate cat ar avea de castigat bugetul de stat in urma taxarii si impozitarii serviciilor sexuale, dar sustinatorii argumenteaza ca statul ar trebui sa ia in calcul nu doar obtinerea de venituri, ci si faptul ca prin legalizarea prostutiei s-ar reduce din cheltuielile pe care le are in prezent cu cei care ofera servicii sexuale platite, precum raspandirea bolilor cu transmitere sexuala si cresterea consumului de droguri.

Argumentele CONTRA LEGALIZARII PROSTITUTIEI

Ar dezvolta prostitutia ilegala. Cei care sunt anti legalizarea prostitutiei afirma ca practicantii de servicii sexuale platite ar beneficia de putine avantaje, iar obligatia de a face controale medicale si de a plati taxe, de fapt, i-ar face sa nu-si recunoasca activitatea. In plus, cei care intermediaza in prezent servicii sexuale i-ar opri sa le declare, deoarece in acest mod ei si-ar pierde castigurile.

S-ar inmulti bolile cu transmitere sexuala. Legalizarea prostitutiei ar duce la proliferarea bolilor cu transmitere sexuala, deoarece practicantii sexului comercial nu vor declara daca sufera de vreo astfel de boala, ca sa nu li se interzica practicarea meseriei.

Prostitutia influenteaza negativ societatea. Cei care sunt impotriva legalizarii prostitutiei afirma ca legalizarea acesteia ar creste consumul de droguri si de alcool, divorturile, adulterul si cazurile de violenta.
Prostitutia legala ar costa mai mult decat impozitele incasate de la stat. Cresterea consumului de droguri, de alcool, inmultirea cazurilor de violenta si a bolilor cu transmitere sexuala, precum si solicitarea de tot mai multe servicii sexuale platite ar costa statul mai mult decat valoarea taxelor colectate de la cei care practica sexul comercial.
Putine tari au reusit sa opreasca traficul de carne vie. Dupa ce s-a legalizat prostitutia, in unele tari nu s-a redus traficul de carne vie nici dupa cinci – zece ani de la intrarea in vigoare a legii. Totusi, reusita unei astfel de legalizari depinde de abordarea autoritatilor. Unul dintre cazurile de succes, des citat de cei care sunt contra legalizarii prostitutiei, este cel al Suediei, unde nu este pedepsit cel care practica servicii sexuale comerciale, ci clientul, cel care solicita.

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor