Iluminat artistic in Piata Libertatii, pe Monumentul Sf. Nepomuk si pe copacii si vegetatia din zona. GALERIE FOTO!

TIMISOARA. Lumina mai multa in Piata Libertatii, dupa ce reprezentantii firmei care se ocupa de iluminatul stradal in partea de nord a orasului au pornit iluminatul artistic pe Monumentul Nepomuk, dar si pe 13 copaci din piata si pe vegetatia de langa acestia. Reprezentantii companiei Elba vor ca Timisoara sa semene cu orasul francez Lyon, unde sunt puse in valoare chiar si cele mai mici monumente.

„Noi vom mai ilumina si alte obiective, mai modern. Vrem ca Timisoara, orasul lumina – sa-i zicem noi, unde a fost primul iluminat public electric, sa arate cel putin ca Lyonul, un oras iluminat deosebit de frumos, unde si cele mai mici detalii sunt scoase in evidenta. Astea dau o valoare orasului, il fac atractiv si din punct de vedere turistic”, a declarat directorul firmei de iluminat, Gheorghe Cocean.

Iluminatul artistic a fost inaugurat cu fast de reprezentantii Primariei Timisoara, care s-au deplasat la fata locului si au inceput sa numere, in ordine descrescatoare, anuntand momentul in care s-a facut…lumina.

Mai multe spoturi care ofera o lumina alba confera un plus de frumusete unuia dintre cele mai pretioase monumente ale Timisoarei, cel al Sfantului Ioan Nepomuk din Piata Libertatii, amplasat chiar in fata Primariei Vechi a orasului. Statuia ridicata in memoria victimelor epidemiei de ciuma a fost facuta in anul 1756 de doi sculptori vienezi, in stil baroc rococo. In planul central se afla Sf. Ioan Nepomuk, patronul spiritual al catolicilor din Banat, din 1727, iar in partea superioara se afla Sf. Maria, cu o coroana de stele in jurul capului.

Odata cu iluminatul acesteia, au fost infrumusetati si mai multi copaci din Piata Libertatii, care au fost „putin cosmetizati”, conform spuselor primarului Timisoarei. Vorbim de 13 arbori, dar si de vegetatia din zona, pusa in valoare prin mai multe spoturi luminoase.

„Am considerat ca e nevoie sa scoatem in evidenta aceste frumoase monumente pe care Timisoara le are. Copacii au fost putin cosmetizati, pentru ca este un sezon in care se pot face lucrari pana la un anumit nivel. Nu sunt specialist in domeniu si nu pot da detalii”, a spus Nicolae Robu.

Potrivit edilului, costurile iluminatului artistic pe monumente si copaci intra in valoarea contractului pe care Primaria Timisoara il are cu firma ce se ocupa de partea de iluminat stradal in zona de nord a orasului, nemaiplatindu-se nimic in plus.

Cei de la Elba spun insa ca Primaria va plati, de-a lungul a 8 ani, circa 5.000 de euro pentru aceste lucrari.

„Lucrarea face parte din cadrul contractului de concesiune a iluminatului in zona de nord a Timisoarei. Am folosit doua culori, o lumina alba-calda si una alba-rece, lumina calda, ca sa dea un volum statuii, sa nu-i dea o aplatizare, iar lumina rece e cea care face starea si contrastul intre cele doua. Copacii am reusit sa ii scoatem in evidenta prin niste corpuri ingropate la nivelul solului. Atat conceptul, cat si corpurile de iluminat sunt made in Timisoara. Sunt in jur de 16 corpuri de un fel si in jur de 18 de alt fel. Daca vorbim despre bani, putem sa spunem ca Primaria le va plati in rate de-a lungul a 8 ani. Este vorba despre cateva mii de euro, pana in 5.000 de euro, e o informatie tehnica”, ne-a declarat Romulus Povian, unul dintre directorii Elba.

Dupa iluminatul artistic al monumentelor din Piata Unirii si Piata Libertatii urmeaza sa fie pusa in valoare si Statuia Lupoacei din Piata Victoriei, dar si altele.

„Vom continua, daca ne uitam, nici Lupoaica din Piata Victoriei nu este scoasa in evidenta noaptea. Studiem o varianta de iluminat artistic si pentru acest monument, si el simbol al Timisoarei. Vrem sa punem in evidenta toate monumentele orasului, dar asta nu se poate decat intr-un anumit ritm”, a conchis primarul Timisoarei.

Lucrarile de iluminat artistic la cladirile monument ale Timisoarei au fost incepute in urma cu mai multi ani de fostul primar Gheorghe Ciuhandu, in mandatele caruia s-au pus in valoare Catedrala Mitropolitana, Domul Catolic din Piata Unirii, Catedrala Catolica din Piata Balcescu, mai multe cladiri din centrul istoric, imobilul care adaposteste Biserica Reformata din Piata Maria, de unde a izbucnit Revolutia din Decembrie 89, dar si cateva dintre podurile orasului.

Foto: Virgil Simonescu

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.