Noutati :

EXCLUSIV! DNA la Primaria Timisoara! Ce cauta procurorii si politistii anticoruptie? FOTO!

21 octombrie, 2014 - 10:12 AM
Autor: Anonim      
Categorie: EVENIMENT
5

TIMISOARA. Descindere a procurorilor si politistilor anticoruptie la Primaria Timisoara in aceasta dimineata! DNA cauta mai multe documente, ce urmeaza a fi ridicate pentru cercetari.

Imediat ce au ajuns la sediul administratiei de pe CD Loga nr 1, procurorii si politistii au mers glont la biroul primarului Nicolae Robu.

Cercetarile DNA vizeaza contractele de finantare de la bugetul local a echipei de fotbal de la Timisoara.

Procurori de la DNA ridica acte de la primarie in dosarul privind finantarea echipei de fotbal de catre Consiliul Local”, a declarat pentru opiniatimisoarei.ro Tamas Schiffbeck, procurorul sef al DNA Timisoara.

In biroul primarului Nicolae Robu au fost convocati reprezentantii Directiei Economice, de la Serviciul Juridic si de la Comunicare.

In timpul discutiilor cu echipa de la DNA, primarului Timisoarei i-a fost adus un fresh de fructe.

Dupa aproximativ o ora, procurorii si politistii anticoruptie au parasit sediul Primariei Timisoara.

Va reamintim, in mai multe rapoarte ale Curtii de Conturi se arata ca in perioada in care Marian Iancu era la conducerea clubului de fotbal, Poli Timisoara ar fi fost finantata ilegal de catre Consiliul Local si de catre cel Judetean.

In anul 2008, Consiliul Local Timisoara si echipa de fotbal FC Poli Timisoara au semnat un contract de finantare prin care CL Timisoara se angajeaza sa finanteze echipa cu suma de  2,5 milioane de euro pe an, pentru a sprijini performantele. In acea vreme, clubul de fotbal era condus de omul de afaceri Marian Iancu, iar din partea CL Timisoara, documentul a fost semnat de primarul de la acea vreme, Gheorghe Ciuhandu.

Suma alocata de Primaria Timisoara va fi folosita pentru acoperirea in mod exclusiv a cheltuielilor echipei de fotbal, conform Hotararii de Guvern 1447/2007”, se arata in contractul semnat intre cele doua parti (foto Adevarul).

In 2009, un raport al Curtii de Conturi a aratat ca din suma de bani obtinuta de clubul de fotbal de la Consiliul Local Timisoara, 150.000 de euro au fost folositi fara a respecta legea.

Contractul dintre Consiliul Local Timisoara si echipa de fotbal condusa la acea vreme de Marian Iancu avea o clauza potrivit careia, daca Auditul Intern al primariei constata ca nu se fac cheltuieli conform legii, banii folositi altfel se returneaza.

In urma cu cateva zile, fostul patron al echipei de fotbal de la Timisoara, Marian Iancu a fost condamnat la 12 ani de inchisoare cu executare in dosarul RAFO Onesti. I-au fost totodata confiscate 800 de milioane de lei, 3 terenuri si un imobil.

Ce spune Nicolae Robu de vizita procurorilor DNA?

Primarul Nicolae Robu a declarat, dupa plecarea DNA de la Primaria Timisoara, ca procurorii si politistii anticoruptie vizau un caz din perioada in care institutia era condusa de predecesorul sau Gheorghe Ciuhandu.

Ei (n.r procurorii DNA) n-au fost la mine, nu au fost la mine in birou, au fost la Institutia Primariei pentru a se documenta in privinta perioadei 2008 – 2011, cand eu n-am fost primar si, drept urmare, nu am ce sa va spun pe acest subiect, relativ la finantarea fotbalului. Va rog sa vorbiti cu DNA, eu nu am nicio legatura cu subiectul. Suntem oameni seriosi, n-au fost la mine, au venit sa ceara documentele nominalizate, mai mult nu am ce sa spun. Ei au venit cu o lista, documentele vor fi cautate in arhivele noastre, sunt acte din 2008. Nu aveti ce sa discutati cu mine pe acest subiect, pentru ca nu am ce sa va spun”, a precizat Nicolae Robu.

La scurt timp, primarul Timisoarei a revenit cu completari legate de subiectul ‘DNA la Primarie’

Ei (procurorii DNA n.r.) au vrut sa cunoasca si care au fost persoanele care au avut atributii la vremea respectiva, eu nici macar nu am stat la discutiile cu respective persoane, nici nu stiu ce sa spun. N-au fost in cabinetul meu, sunt lucruri scrise tendentios, se incearca sa se induca subliminal ceva anume„, a spus Nicolae Robu.

Au prezentat un document prin care cer mai multe documente. Am dat o rezolutie sa se prezinte documentele solicitate. Pe mine nu m-au intrebat nimic, ce sa ma intrebe pe mine. Erau mai multe persoane care au avut atributii la acea perioada, printre care si domnul secretar. Ei au cerut orice documente a vizat acea finantare. Domnul Cojocari e plecat intr-un schimb cu mai multi, e un lucru traditional care se intampla de multi ani. Nu stiu exact unde e„, a mai precizat Robu.

Nicolae Robu crede ca Gheorghe Ciuhandu nu a gresit cand a iscalit finantarea pentru echipa lui Marian Iancu

Ca cetatean al Timisoarei si iubitor de fotbal, eu intotdeauna am fost cu sentimentul, cu asigurarea ca acea finantare este legala. Eu nu sunt avocatul domnului Ciuhandu, dar consider ca nu a gresit atunci cand a fost de acord cu aceasta finantare. Acum, daca lucrurile stau altfel, se schimba toata abordarea. Insa finantarea in sine eu cred ca a fost corecta, atata vreme cat Curtea de Conturi, an de an, nu a sesizat ca n-ar fi corecta, cat Institutia Prefectului, care are ca misiune vegherea la respectarea legalitatii in teritoriu, nu a facut nicio sesizare de nelegalitate a hotararii de consiliu local. Acum e ciudat sa se considere ca finantarea respectiva ar fi fost ilegala„, a declarat Nicolae Robu, care la randu-i a semnat intelegerea de la acea vreme, el fiint pe atunci rector al Politehnicii.



Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Rating

  • 5comentarii

recomanda prietenilor

Pareri

  1. Controlati si Cantina Sociala a lui Cojan,pardon a coanei Cojan ca se maninca bine acolo

  2. Primarul Robu „nici usturoi n-a mancat nici gura nu-i miroase „!
    Ia sa purece DNA-ul si activitatea abuziva a unor sefi de servicii din PMT si a unor functionari care se plimba in tari straine pe bani publici , ” in schimb de experienta ” ,iar la locul de munca , in loc sa sprijine cetateanul il incurca ,de bietul contribuabil – nu stie pe unde „sa-si scoata camasa ” ! D-le prof.dr.ing. PRIMAR …etc , Unde-i deontologia profesionala a functionarilor din „parohia” d-voastra ?

  3. :))))))))))) Tamas Schiffbeck seful DNA care este fratele lu Schiffbeck de la primarie :)))))))))))))

  4. hm…….

  5. Oare reprezentantul primariei si a Politehnicii din consiliul de
    administratie a clubului nu s-a sesizat de folsirea fondurilor
    in alte scopuri comparativ cu prevederile contractului?
    Si mai brav va fi daca nu a fost acest celegat,deoarece controlul
    lunar,trimestrial,semestrial saunanualmtrebuia facut de cei ce au semnat contractul.