Elena Udrea a semnat la Timisoara un proiect de 10 milioane de euro pentru reabilitarea Castelului Huniade

Asteptam turistii! Ministrul Dezvoltarii si Turismului, Elena Udrea, a iscalit in aceasta dimineata la Palatul Administrativ din Timisoara un proiect cu bani europeni pentru castelul Huniade in valoare de 10 milioane de euro, din care 8 nerambursabili.

Acest proiect priveste „Restaurarea si refunctionalizarea Castelului Huniade al Muzeului Banatului Timisoara”, al carui beneficiar este Consiliul Judetean Timis.  Documentul a fost semnat de ministrul Dezvoltarii si Turismului, Elena Udrea, alaturi de Constantin Ostaficiuc, presedintele CJT si  Sorin Maxim, directorul Agentiei de Dezvoltare Regionala Vest.

„Am semnat sute de proiecte de la inceputul anului. Este extrem de important de fiecare data, iar acest contract e cu atat mai important cu cat e semnat pe Axa 5. Fie ca vorbim de monumente, fie ca vorbim de promovare turistica. Sunt convinsa ca reabilitarea acestui castel va atrage turisti, ca tot ce se intimpla cu investitiile in turism, pe langa ca se vor crea locuri de munca, va face ca turismul romanesc sa creasca. Dincolo de contextul economic in care ne aflam, trebuie sa continuam sa facem turism”, a declarat Elena Udrea dimineata la Palatul Administrativ.

Presedintele CJT a spus ca „foarte putine orase din Romania se pot mandri cu un castel medieval chiar in centru si de aceea este foarte important sa-l valorificam din punct de vedere turistic”.

Lucrarile la Castelul Huniade vor demara anul viitor.

De la Timisoara, Elena Udrea a plecat la Sannicolau Mare unde va semna alte doua proiecte in valoare de 20 de milioane de euro pentru reabilitarea infrastructurii urbane a orasului prin realizarea de drumuri orasenesti si trotuare, sisteme de gestionare a apelor pluviale de suprafata, modernizare parcuri, respectiv „Prevenirea criminalitatii si cresterea sigurantei cetateanului prin monitorizare video”.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.