Noutati :

Claudia si Ion-Ardeal Ieremia: „Eu as vorbi mai mult acasa despre teatru, dar nu ma lasa el”

31 martie, 2011 - 10:27 AM
Autor: Ciprian Voin      
Categorie: INTERVIU
5

Claudia si Ion-Ardeal Ieremia. Ea actrita, el regizor. Sunt casatoriti de 15 ani si au un copil, Inocentiu, de 14 ani. Dupa ce ani la rand au cochetat doar cu teatrul, au patruns si in lumea serialelor de televiziune. Isi impart viata intre Timisoara unde joaca, respectiv regizeaza spectacole de teatru pe scena Nationalului, si Bucuresti, unde Claudia joaca in mai multe seriale produse de MediaPro Pictures si in diferite reclame.

___________________________________________________________________

Cum se impaca viata de actor si regizor cu cea de familie?

Ion: E la fel ca in orice alta familie. Sau asa ar trebui sa fie. Eu cred ca e mai urat intr-o familie in care sotia e judecator si sotul avocat! Sau el politist de frontiera si ea vames! La noi e mult mai simplu… A trebuit, la un moment dat sa aplicam o corectie: acasa nu vorbim teatru sau, ma rog, vorbim cat mai putin despre teatru.

Claudia: Eu as vorbi mai mult acasa despre teatru, dar nu ma lasa el… Mi-o reteaza repede, ca nu are chef.

Ion: Tata imi spunea ca niciodata sa nu imi iau nevasta din aceeasi meserie cu mine. Si uite ca am facut-o si nu e nimic rau.

Claudia: Acuma depinde si de fiecare in parte, ce fel de oameni sunt…

S-a intamplat sa va certati crunt de la teatru?

Claudia: Ooo, dar ne-am certat chiar la teatru! Am facut tambalau… Dar ce am facut atunci?

Ion: Au fost si martori… Am aruncat cu telefonul dupa ea… Iti spun eu ce s-a intamplat! Ai facut ce ma irita pe mine cel mai mult! Daca eu ii spun ceva cand repetam,  comenteaza. Ea e tipul de „actor de regizor”, adica merge pe mana regizorilor cu care lucreaza si atunci de ce comenteaza tocmai la mine???…(rade) Dar, din cate stiu eu, doar la mine comenteaza, cu alti regizori nu face asa…

Claudia: Da asa e. (rade si ea) Cam comentez. Dar nu e bine… cert e ca nu ne certam acasa. Nu intindem cearta acasa. L-am amenintat eu odata cu nu-i mai dau de mancare, dar pana la urma i-am dat.

Ion: Oricum eu gatesc mai bine ca ea. Deci daca nu mai fac eu de mancare, ea pierde… Glumesc. Trebuie sa fii constient ca toate episoadele vietii in doi fac parte din casatorie nu din afara ei… Iubirea vine si pleaca… Intervine uzura, intervine rutina. Daca esti intelept si stii sa accepti asta, totul e ok. Adica, daca eu ma trezesc intr-o dimineata si nu mai simt nimic fata de nevasta-mea, nu ii dau in cap cu sucitorul. Pot sa iti spun din experienta, dupa doua, trei zile imi revin. Acuma pentru barbat e foarte important cu ce cap judeca… Ca daca judeci cu alt cap decat cel de pe umeri, ai plecat repede.

Ce roluri jucati acasa? Se spune ca fiecare joaca in viata de zi cu zi, mai multe roluri…

Claudia: Nu sunt roluri… Omul nu e doar intr-un fel. Eu, de exemplu, sunt o persoana foarte schimbatoare. Acuma vorbesc despre nu stiu ce, si sunt bine-dispusa si imediat in 10 minute imi cade fata si sunt intr-o tristete profunda. Nu sunt roluri astea…

Ion: Chestia asta provine si din perceptia eronata a omului din afara teatrului despre ce inseamna teatrul. Teatrul este o minciuna care se spune cu foarte multa sinceritate…

Claudia: Foarte multe persoane imi spun: Ah! Tu ce faci acum? Joci un rol? Si pe mine ma enerveaza la culme aceasta intrebare.

Ion: Esenta in teatru e sinceritatea. Nu compunerea, nu a te compune. Esenta in teatru e sa pui sinceritate in ceea ce faci. Si daca privesti viata civila din acest punct de vedere al …„rolurilor”, viata se destrama, se descompune. Trairile diferite nu sunt ipostaze ale intruchiparii… Sunt ipostaze ale existentei…

Claudia: Desteptul lu’ mama… (rad amandoi).

Tu, Claudia, ai fost mult timp plecata la Bucuresti cand ai filmat pentru serialele de telviziune in care ai jucat. Nu v-a fost greu?

Claudia: Pai nu am scapat prea mult de el nici acolo… Am fost singura acolo doar cateva luni, dar mi-a fost greu la inceput. Dupa aia a venit si el a fost totul mult mai bine. A fost greu, iti dai seama. Era ceva nou pentru mine si am fost destul de stresata. La inceput trebuie sa demonstrezi ca esti in stare de ceva, ca ei nu te cunosc. Eu actor de teatru fiind, mi-a fost un pic mai greu sa ma adaptez la serialele de televiziune, pentru ca e putin altfel. Si cum am obsesia asta a mea de a face totul perfect, aveam senzatia ca imi scapa de sub control si ca nu e bine ce fac.

Ion: La inceput ea a plecat singura. Pe mine m-a sunat Andrei Boncea din Bucuresti si m-a chemat ca e un loc liber de regizor la MediaPro. Eu aveam un contract ferm aici la Timisoara montam ceva si nu am putut sa merg. Am mers ulterior, dupa cateva luni. Tin minte ca la un moment dat am avut o pauza la repetitii si am fugit la Bucuresti sa o vad. Primul lucru pe care i l-am cumparat a fost o curea… Cadeau pantalonii de pe ea. Slabise foarte mult de la stres.

Dar te consuma atat de mult lucrul la un serial de televiziune?

Claudia: Pe mine ma consuma.  Eu sunt mai aparte asa si ma consum si cand nu e cazul… dar cu timpul m-am obisnuit.

Ion: In proiectele de televiziune, ziua de lucru incepe si la ora 5 dimineata, cand te ia masina de acasa, si ajungi, in cazuri fericite, inapoi acasa la 11, 12 noaptea. Nu ai timp de nimic. Cand ajungeam acasa imi dadeam in cap cu un whisky si gata. Ai libere doar duminicile… Deci e mult diferit de munca de la teatru. Cand am venit de la Bucuresti si am facut un spectacol la teatru, aveam doua repetitii a cate 4 ore. Iti dai seama ca ni se parea ca suntem in concediu.

Daca ar fi sa faceti doar televiziune sau doar teatru… Ce ati alege?

Claudia: Mie imi era dor de teatru cand faceam telviziune. Asta iti pot spune cu certitudine. Nu am fost pusa in situatia de a alege.

Ion: Cum nu? Nu ti s-a cerut sa isi dai demisia de la teatru la inceput cand te-ai apucat de televiziune?

Claudia: Da, mi s-a cerut. Dar imi pare bine ca nu am facut-o. Pentru ca proiectele de televiziune nu vin unul dupa altul si risti sa ramai fara amandoua. Stiu ca ma bucuram foarte mult cand veneam la Timisoara sa joc in spectacole.

Ion: Mie imi place sa fiu regizor. Pentru un regizor e mai usor sa se structureze pe natura proiectului. Eu, teoretic am invatat televiziune si in facultate. Dar am invatat pe bune in practica. In televiziunea lucrurile sunt mai bine unse… cel putin la Media Pro. Acolo depind de tine 150 de oameni, dar cand spui ca a doua zi ai nevoie de aia, aia si aia, a doua zi le ai, fara discutie. Pe mine m-a desteptat foarte mult munca in televiziune. M-a scos din viata mai boema a teatrului…

Claudia: La teatru  lucrurile sunt mai boeme, asa este. Ai timp sa repeti, ai timp pana la premiera. In televiziune ori o plesnesti ori nu!

Ion: Nu e pentru oricine munca de actor de serial TV. Eu cand am fost regizor la Media PRO, am chemat actori de aici din Timisoara si din Arad sa dea auditii. Nu multi, ci doar acei oameni pe care eu ii credeam capabili, dar nu s-au descurcat. Si daca chemi oameni care nu se descurca se uita dupa aia urat la tine si te si tin minte!

Cat se castiga din actorie in seriale TV?

Ion: Se castiga bine. Foarte bine.

Claudia: Mult mai bine ca din teatru, asta e clar. Si Romania e, totusi, o tara mica.

Ion: Am o prietena care lucreaza ca scenograf la o comedie de televiziune la Moscova. Mi-a spus ca banii sunt parca de pe alta planeta. Bine acolo e o tara mult mai mare, expunerea e uriasa… dar, pastrand proportiile, in Romania banii sunt ok.

Claudia: E foarte bine cand vine ziua de vineri, cand luam banii. Te simti asa nu stiu cum, cum ar trebui sa se simta orice om. Apreciat.

Am stabilit ca e o provocare mai mare, ca se plateste mai bine, de ce mai faceti teatru?

Claudia: pentru ca imi place. Vrei sa ma omori? M-ar speria ideea sa nu mai fac teatru. Eu asa traiesc…

Ion: Claudia a avut un moment de criza la primul proiect. Nu vedea daca e apreciata sau nu, daca face bine ce face sau nu.Lucra cam fara feedback.  La teatru aprecierea vine imediat din sala. La Tv e altfel…

Se poate face cariera artistica la Timisoara? Sau ora exacta se da la Bucuresti in acest domeniu?

Ion: In televiziune ora exacta se da la Bucuresti.

Claudia: In teatru poti sa faci cariera si la Timisoara.

Ion: Acum vreo 6-7 ani, tin minte ca au venit la teatru de la un post Tv local, nu mai stiu care, sa ia niste actori sa faca niste scheciuri pentru ei. Si actorii au intrebat, cat ne platiti. Raspunsul a fost socant: „pai nu va facem publicitate?!” Nu, e clar, ora exacta e la Bucuresti.

Nu v-ati gandit sa va mutati in Bucuresti?

Claudia: Eu am cochetat la un moment dat cu ideea. Asta pentru ca eu cred ca daca as fi acolo nu as rata atat de multe proiecte. Pentru ca am pierdut multe proiecte din cauza distantei. De exemplu am primit la 8 seara un telefon, hai maine la un casting… Si nu am avut cum sa merg… Daca as fi fost acolo, probabil ca m-as fi dus asa de pe o zi pe alta. Dar imi place si asa cum e acum. Am impresia ca evadez acolo la Bucuresti, ca evadez din cotidian. Sigur ca e greu si obositor, dar asta e. Pe mine ma sperie sa fac mutari din astea drastice. Eu in copilaria mea am fost foarte …”mutata”, daca pot sa spun asa. Cum imi faceam niste prieteni trebuia sa ne mutam. Si nu vreau sa fie la fel si cu copilul nostru.

Ion: Bine putem spune ca stam si la Bucuresti. Avem casa si acolo. Am inchiriat un apartament si acolo pe care il platim chiar daca stam sau nu acolo, tocmai pentru situatiile neprevazute cand trebuie sa ajungem in Bucuresti de pe o zi pe alta.

In reclame cum ai ajuns sa joci?

Pai am luat un casting. La fel cum am ajuns sa joc si in seriale TV. Am luat castinguri.

Sunteti gelosi?

Ion: Am fost pana m-am insurat.

Claudia: Si eu am fost la inceput! Vai, ce  turbata eram! Dar dupa un an de casnicie nu am mai avut nicio treaba. Adica e absurd sa fii gelos pe ceea ce se intampla intr-o piesa de teatru sau intr-o scena dintr-un film… cum sa vina acasa si sa-mi faca o scena, aoleu te-ai pupat cu ala in scena aia???

Ion: Am avut o tinerete foarte geloasa. Acum nu mai sunt gelos. Acum am grija de ea. Adica daca e ora 3 noaptea si nu e acasa, imi fac griji. Mai cum ajunge acasa, cu ce vine… Grija trebuie sa ai. Nu sa fii gelos…

Ce e mai important pentru voi? Un premiu sau recunoasterea publicului?

Claudia: Pai recunoasterea publicului. Ca premiul il iei odata sau nu il iei.

Ion: Dar e misto, nu Claudia?, sa dai autograf femeii de serviciu din Cismigiu?

Claudia: Bun, dar femeia de serviciu din Cismigiu m-a recunoscut de la televizor, nu de la teatru. Cred ca Iures a spus asta, nu am spus-o eu: televiziunea iti ofera o expunere imensa, banii sunt mult mai multi, dar cand vin oamenii la casa de bilete de la teatru si intreaba daca joaca actrita cutare in piesa, si daca joaca atunci cumpara bilet, e ceva zic eu, si nu prea iti mai trebuie alta rasplata. Pe de alta parte, eram o data intr-o alimentara, si o doamna m-a recunoscut si m-a felicitat ca facusem eu o reclama la o pasta de dinti. Prima reactie a fost sa ma enervez. Ma gandeam, uite ma eu fac de 15 ani teatru si femeia asta ma recunoaste dintr-o reclama la pasta de dinti. Sigur un premiu e o recunoastere a valorii tale, si e bine cand esti rasplatit si in felul acesta.

Ion: Eu nu sunt omul premiilor. Eu, in afara de premiul trei luat in clasa intaia, eu nu am luat nici un premiu. Eu ma autoevaluez dupa propriile criterii,daca pot sa spun asa. Daca eu sunt multumit de un proiect si vine si un premiu, e ok, dar nu il vanez. Mai exista o problema, daca vine un premiu pentru un proiect de care eu nu sunt multumit? Atunci ce fac? Eu nu sunt antrenat in a-mi scoate creatiile la bursa… Pentru ca  e o adevarata bursa si a acestor premii. Am si orgoliu. Mi-am dezvoltat un orgoliu de a nu ma zaharisi cu criticii. Institutia criticii de teatru e la fel ca… Romania de azi. La un moment dat ca sa te bage in seama, trebuie sa dai din coada! Eu nu am coada! Am coada taiata!

Claudia esti nominalizata la premiile UNITER, pentru cea mai buna actrita intr-un rol secundar. Te astepti sa castigi?

Eu m-am bucurat atunci seara cand am aflat ca sunt nominalizata. Dar acum nu mai sunt asa surescitata. Ca sa nu fiu dezamagita, eu mi-am spus in sinea mea ca nu o sa iau premiul. Si asa sunt pregatita, adica nu o sa-mi pice fata daca la gala o anunte pe altcineva.

Nu va tenteaza si lung metrajul? Avem cateva exemple… Marcel Iures, Maia Morgenstern…

Ion: Dragos Bucur, Oana Pelea…

Claudia: Vreau, evident, sa fac si lung metraj. Nu mi s-a aratat pana acuma. Nu stiu. Poate nu sunt eu inca pregatita pentru asta.

Pana la urma treapta cea mai de sus pe care poate urca un actor sau un regizor e Holywood-ul, nu?

Ion: Nu neaparat. Uite prietenul nostru Vlad Ivanov, a luat cu „4 luni 3 saptamani si 2 zile”  Le Palme d’Or la Cannes. El, nu filmul, a fost recompesat si cu premiul Criticilor De Film din Los Angeles.

Claudia: E o chestie de noroc. Sa te vada cine trebuie… nu stiu.

Ion: Gandeste-te ca Claudia a dat un casting pentru Francis Ford Coppola. Am fost de trei ori intr-o saptamana la Bucuresti pentru ca a luat primul casting si a vrut sa o mai vada odata,si inca o data… E altceva. Omul ala nu mai avea nimic de demostrat. A vorbit cu ea despre copilul nostru… E foarte relaxat, iti da incredere in tine… Spre deosebire de Mungiu, unde Claudia a dat o auditie si l-a gasit tolanit pe canapea, si i-a spus, „tu nu o sa faci film ca ai facut prea multe reclame”… Deci Coppola a fost painea lui Dumnezeu… Te asteptai sa fie tocmai invers. Bine, Mungiu are har, ca facut un film excelent… Eu ziceam doar ca nu e bine ca a aruncat verdicte, spre deosebire de Coppola care a avut rabdarea sa o vada de trei ori, iar cand nu a luat auditia, nu i-a spus te contactam noi, ci i-a luat mana si i-a spus: esti foarte buna, dar o sa iau pe altcineva…

Ce va place si ce nu va place la Timisoara?

Ion: Imi place Timisoara ca are multe stranduri si nu imi place ca e orasul cu cele mai proaste drumuri.

Claudia: Imi place ca are multa verdeata, nu imi place ca am senzatia ca oamenii nu stiu sa mearga pe strada!

Rating

  • 5comentarii

recomanda prietenilor

Pareri

  1. excelent interviu!

  2. Ma bucur sa mai citim si despre lumea culturala a Timisoarei

  3. Frumos

  4. Savuros interviu

  5. Un interviu foarte bine realizat, cu o compozitie naturala a dialogului, neatins de clisee. Felicitari.