Noutati :

Cat de… banale au devenit muscaturile de caine in Timisoara: medicii de la Infectioase fac anual mii de injectii cu antirabic

23 martie, 2013 - 09:41 AM
Autor: Catalin Radu      
Categorie: SOCIAL
11

TIMISOARA. Cainii fara stapan fac zilnic victime printre locuitorii ‘capitalei Banatului’. Indiferent de zona, orasul este plin de haite de maidanezi care nu se sfiesc sa atace atunci cand se simt amenintati.

Pericolul este cu atat mai mare pentru ca atacurile sunt uneori imprevizibile si de foarte multe ori fara ca victimele sa ii provoace. Unul dintre cele mai recente cazuri este cel al Melindei Duciag, o tanara de 23 de ani care a fost surprinsa de o haita de caini in timp ce traversa o zona virana de langa Parcul Padurice, situat intre Calea Girocului si zona Soarelui.

„Am fost surprinsa total, nu ma asteptam sa se intample asa ceva din senin. Cainii au venit din spatele si de sub o masina aflata in apropiere. Pur si simplu nu m-am putut apara. in zona parcului se poate intampla orice, este plin de de caini si nimeni nu ia nicio masura”, a declarat Melinda Duciag. Cand a fost atacata, studenta se indrepta catre locul unde face practica pentru facultate. S-a vazut in schimb nevoita sa isi sune, in stare de soc, parintii pentru a o duce la spital.

Dupa ce a primit primele ingrijiri la Spitalul Judetean, a fost trimisa la Spitalul Clinic de Boli Infectioase si Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babes” din Timisoara, unde ajung in cele din urma toate cazurile similare, pentru a le fi administrate vaccinuri antirabice injectabile. Pacientii sunt nevoiti sa se intoarca de cel putin doua ori la spital, ca sa le fie continuat tratamentul antirabic. Iar acestea sunt doar cazurile „fericite”.

Atacurile pot avea urmari grave

In fiecare zi, la „Victor Babes” ajung patru sau cinci cazuri de timiseni muscati de caini. Cel putin o treime dintre acestia au nevoie de tratament, deoarece atacurile sunt facute de caini fara stapan. Se consuma, astfel, pana la 2.000 de doze de vaccin antirabic, care usureaza conturile spitalului cu aproape 10.000 de lei.

Potrivit doctorului Virgil Musta, o zi proasta pentru medicii de la spital nu este cea in care vin mai mult de cinci pacienti muscati, ci una in care vine un caz grav, cu sfasieturi care ii pun viata in pericol. „Sunt cazuri in care plagile produse sunt grave sau situate la nivelul capului. Muscaturile de acest tip pot insemna o mai rapida infectie cu rabie, boala nevindecabila. Din fericire, nu am mai avut cazuri de imbolnavire in ultimii ani, insa rabia are o rata de deces de suta la suta. Am avut de asemenea cazuri numeroase de plagi mutilante, care necesita apoi interventia chirurgilor plasticieni”, a declarat dr. Musta.

Fara solutii s-au dovedit a fi, pana in prezent, autoritatile locale si firmele alese de acestea sa rezolve problema cainilor maidanezi. In schimb, in unele cazuri, patrupedele fara stapan sunt agresive din vina celor care le ofera mancare in jurul blocurilor de locuinte, al depozitelor industriale, al garajelor sau altor spatii similare, insa fara a-i adopta. Cainii ajung, astfel, sa considere zona unde primesc de mancare ca fiind propriul teritoriu, atacand mai apoi pe cei care il incalca.

„Eu iubesc animalele, inclusiv cainii, dar acum ii ocolesc pe cei vagabonzi, incerc sa nu ma intalnesc fata in fata cu ei. Am ramas cu o oarecare trauma, dar mai tragic ar fi fost daca in locul meu era un copil sau o persoana fara aparare. Ar fi fost desfigurat cu siguranta”, a concluzionat Melinda Duciag.

Primarul Nicolae Robu anunta in toate pliantele cu promisiuni electorale ca, daca va fi ales intaiul gospodar al Timisoarei la alegerile din iunie 2012, in primele 6 luni, toti cainii vagabonzi de pe strazile orasului vor disparea cu desavarsire.

Rating

  • 11comentarii

recomanda prietenilor

Pareri

  1. Toate cheltuielile cu pacienti atacati sa fie puse in contul asociatiilor de caini si a tuturor celor ce latra atunci cand comunitatea doreste o actiune impotriva cainilor fara stapan.

  2. Va rog sa va documentati sa vedeti ce fel de boala este Rabia ! Nu numai ca mortalitatea este de 100 % , dar pacientul moare in chinuri groaznice . Este o boala foarte interesanta !

    • Ce ai spus tu este cunoscut doar de oameni cit de cit normali.Ce poti sa ceri unor nebuni care se cred sufletisti?

  3. Aștept ca dl. Robu să pună în practică hotărârea bună pe care a luat-o. Are tot sprijinul nostru al timișorenilor cei mulți și pt. asta și pt. alte chestii pt. că avem încredere în el.

  4. Popey, tu s-au n-ai mâncat de mult spanac s-au n-ai văzut de mult timp fofoloanca lui Olive Oyl…
    Cum-cum? „Din fericire, nu am mai avut cazuri de imbolnavire in ultimii ani…” asta fiind singura informaţie reală din articol pentru că restul fie e scris la comandă fie autorul articolului n-a auzit de documentare sau jurnalism…
    Din articol rezultă că fie unul din 3 sau hai, unul din 4 câini comunitari muşcă ceea ce e ridicol fie, Danyflor nu capturează câinii agresivi care astfel ajung să muşte în mod repetat.
    Deasemenea, Spitalul Victor Babeş nu se ocupă doar de arealul Municipiului Timişoara… şi nu se ştie/precizează câte muşcături au avut loc în satele/comunele învecinate.
    Ar mai fi şi altele da’ na… tot aia e…

  5. Cata exagerare !Daca ar fi real ce se spune,ar trebui sa umblam toti bandajati !Ma intreb daca dr. Musta ar fi sispus sa faca publice copii de pe fisele pacientilor *sfasiati* de caini.Oare cati dintre cei care au reclamat au fost muscati de propriul caine sau de un caine cu stapan?Si declara altceva,deoarece tratamentul in cazul muscaturilor cainilor fara stapan e gratuit.O instigare de doi bani.

    • Tratament gratuit??Cita nebunie ai!!Adica medicamentele vin de pe luna si sunt platite de extraterestri NU?

  6. Sa umplut orasul de haite de maidanezi ce terorizeaza lumea, nu mai poti lasa copilul in parc. Oamenii de azi sau cretinizat. Trebuiesc luate masuri la fel ca afara…caini luati de pe strada, in decurs de 7 zile nimeni nu-l infiaza sa fie eutanasiat…ce atata tevatura!

  7. Păcală tu te-ai născut din flori în parc aşa-i? „Nu mai poti lasa copilul in parc”… da, lăsatul copilului în parc se numeşte abandon şi se pedepseşte conform legii (fie că sunt, fie că nu sunt câini comunitari)
    Iar în cazul câinilor se spune adoptat nu înfiat… numai Lupoaica i-a înfiat pe Romulus şi Remus… restul sunt fii de căţele…
    „Trebuiesc luate măsuri ca afară…” Nu-i aşa că tu Păcală n-ai mai fost demult „afară”? Ia un laxativ şi o să scapi de angoase…

    • In afara de invective, nu stii sa spui ceva constructiv? Omul are dreptate. Locul cainilor vagabonzi sunt la iubitorii de animale, nu pe strada.

  8. Cainii vagabonzi nu vor disparea de pe strazi decit in momentul in care senili iubitori vor fi responsabilizati de actiunile lor.Amendati drastic sau sa faca munca in folosul comunitati.Prea multi nebuni pe strazi care delireaza”cainii este inocenti si pufosi”