Barbat decapitat de tramvai la Gara de Nord din Timisoara! Accident sau sinucidere?

TIMISOARA. Scene teribile in aceasta dimineata la Timisoara, in zona Garii de Nord. Un tramvai i-a taiat capul unui barbat chiar in timp ce facea manevrele de intoarcere, la bucla. Culmea, vatmanul n-a simtit nimic, nu si-a dat seama, si si-a continuat drumul, mai ales ca inca era bezna.

Abia un al doilea conducator de  tramvai ajuns la bucla de la Gara a observat trupul intins langa linie si a dat alarma la numarul de urgenta 112.

Incidentul s-a petrecut in jurul orei 5.30, atunci cand prima garnitura a intors la Gara de Nord. Barbatul al carui cap a fost retezat de rotile tramvaiului avea 46 de ani si era din comuna timiseana Padureni.  Cel mai probabil, omul a murit pe loc

Un echipaj al ambulantei a venit totusi in cea mai mare graba la Gara de Nord, insa, medicii n-au mai putut face nimic altceva decat sa constate decesul barbatului.

Politistii au inceput cercetarile si incearca sa isi dea seama daca a fost vorba de un accident sau de o sinucidere. Fie barbatul, neatent, traversa liniile si a fost surprins de tramvai, fie bause si se prabusise chiar pe sine, ori a vrut sa-si puna capat zilelor si si-a asezat gatul pe linie cu doar cateva secunde inainte de trecerea garniturii.  Trupul sfartecat a fost preluat de medicii legisti pentru autopsie.

Este vorba despre tramvaiul numarul unu care in apropierea Garii de Nord, la un moment dat a surprins un barbat de 46 de ani din Pădureni care se afla pe linia de tramvai. Politistii au intocmit dosar penal pentru ucidere din culpa pe numele vatmanului, iar cercetarile continua pentru a stabili cu exactitate circumstantele producerii accidentului”, a declarat pentru opiniatimisoarei.ro Mirela Draghicioiu, purtator de cuvant IPJ Timis.


Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.