ATENTATE teroriste la Paris, cu focuri de arma si explozii! Cel putin 128 de morti! STARE de URGENTA in Franta! FOTO si VIDEO!

PARIS. Mai multe explozii si atacuri armate au avut loc vineri seară in centrul Parisului, in zona Stade de France, unde avea loc un amical intre echipele de fotbal ale Franţei si Germaniei. Mai multi oameni au murit in urma acestor incidente. Politia si armata s-au mobilizat imediat pe strazile Parisului.

atentat-paris

Potrivit unor surse din cadrul politiei franceze, cel putin 60 de persoane au fost luate ostatice intr-o sală de concerte.
Atacul a avut loc in sala de concerte Bataclan, unde era un spectacol al grupului hard rock Eagles of Death Metal.

Potrivit unor martori, s-a auzit o explozie foarte puternică in timpul concertului şi zeci de focuri de arma.

franta-atac

Cel putin doua persoane ar fi deschis focul in barul Carillon, dupa care ar fi reusit sa fuga. Imediat dupa aceea, s-au auzit focuri de arma pe o strada din apropiere, iar martori oculari spun ca au vazut cinci-sase persoane cu cagule pe fata.

Tot in cursul zilei de vineri, la hotelul unde era cazata echipa Germaniei a fost o alerta cu bomba.

franta-atac-2

In jurul stadionului a fost instituit un cordon de securitate, iar presedintele Francois Hollande, care asista la meci alaturi de ministrul german de externe, a fost evacuat. Imediat dupa explozii, multi oameni s-au adapostit pe stadion.

stade-de-france

UPDATE: O luare de ostatici este in curs la sala de spectacole Bataclan, din arondismentul 11 al Parisului, a anuntat prefectura de politie, potrivit AFP. Armata a fost trimisa pe strazi. Mai multe surse vorbesc de cel putin 26 de morti.
Sursa foto: Reuters

UPDATE: Potrivit Reuters si AFP, bilantul mortilor in atacurile de la Paris de vineri seara a ajuns la 30.  Peste 100 de persoane au fost luate ostatice. Dispozitive impresionante de forte de securitate au paralizat mai multe zone din capitala franceza.

paris-atacuri-teroriste

UPDATE: 40 de morti indica un ultim bilant al atentatelor teroriste din Paris, anuntat de France Press. Va reamintim,  cel putin doua explozii, comise aparent de teroristi sinucigasi, au avut loc vineri seara in fata stadionului „Stade de France”, in cursul unui meci de fotbal intre reprezentativele Frantei si Germaniei. La meci asista si presedintele Francois Hollande, care a fost evacuat in siguranta.

In paralel, teroristi au deschis focul cu arme automate la restaurante si terase din zonele Bichat, Charonne si Bataclan, situate in centrul Parisului.

paris-terorist-attacks

In sala de concerte din zona Bataclan, in sectorul 10 al Parisului, persoane inarmate au ucise zeci de persoane si tin ostatice alte cateva sute. in momentul atacului, in sala avea loc un concert al grupului hard rock Eagles of Death Metal.

Autoritatile franceze par depasite de situatie.

Cel mai probabil este vorba de atentate coordonate care poarta marca unor organizatii teroriste precum Al-Qaida sau Stat Islamic.

UPDATE: Presedintele Hollande s-a adresat natiunii aratandu-si revolta fata de atentatele care au paralizat Parisul si a anuntat masuri fara precedent: a fost decretata stare de urgenta, iar frontierele Frantei au fost inchise.

Impresionante forte de ordine au impanzit Parisul inca de vineri seara. Politisti, forte speciale de interventie, pompieri sau jandarmi au intesat zonele in care au avut loc atacurile armate si exploziile.

paris-reuters

De ore bune, ambulantele transporta raniti spre spitalele din Paris, iar pompierii dau o mana de ajutor echipajelor medicale.

UPDATE: BFMTV anunta un nou bilant al tragediei din Paris: 60 de morti .  Cel putin una dintre cele trei explozii de langa Stade de France a fost un atac sinucigas cu bomba, confirma surse din interiorul politiei, citate de Le Figaro.

Sunt cel putin 60 de morti in atacurile de vineri seara, iar alte 15 persoane au fost ucise in sala de spectacole Bataclan, unde au fost luati ostatici aproximativ 100 de oameni.

Pe Stade de France abia daca se mai vede gazonul. Spectatorii s-au refugiat pe teren, iar fortele de ordine nu permit nimanui sa paraseasca stadionul. Potrivit presei franceze, mai multe elicoptere survoleaza zona.

UPDATE: A fost o noapte teribila in Paris, unde au avut loc atacuri teroriste fara precedent, care au semanat spaima si deznadesjde. Peste 120 de oameni au murit, iar aproximativ 200 de persoane au fost ranite.

UPDATE: Un nou bilant, neoficial, indica cel putin 153 de morti si 200 de raniti in spitalele din capitala franceza. Sunt cele mai sangeroase atentate produse in Europa, de la cele din Madrid, din 2004. Mai multe atacuri teroriste au avut loc, vineri seara, la Paris. Este vorba despre doua explozii, provocate de kamikaze, langa Stade de France, unde avea loc meciul amical dintre Franta si Germania. Presedintele francez Francois Hollande a fost evacuat de pe stadion. In paralel, au fost semnalate mai multe incidente armate in zonele Fontaine au Roi, Charonne si Bataclan.

De asemenea, la sala de concerte Bataclan, unde a fost o luare de ostatici, a avut loc un adevarat carnagiu. Politia franceza a anuntat ca in jur de 100 de oameni au fost ucisi.

Statul Islamic a revendicat atentatele din capitala franceza, potrivit unor rapoarte citate de IBM.

Presedintele francez a declarat stare de urgenta si a inchis granitele. Administratia de la Paris a declansat Planul Alpha – reactie la atentate multiple.

UPDATE: Mesaje cumplite pe Twitter ale sustinatorilor Statului Islamic, dupa atentatele de la Paris soldate cu cel putin 150 de morti

UPDATE: Cel putin sapte islamisti sinucigasi au fost implicati in atentatele de la Paris, care s-au soldat cu peste 150 de morti

UPDATE: Frontierele Frantei raman deschise! Palatul Elysee dezminte informatia presedintelui Francois Hollande

 

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.