Noutati :

Artera aglomerata din Timisoara, in plin proces de modernizare. Ce variante de ocolire a gasit Primaria pentru soferi?

25 iulie, 2016 - 11:41 AM
Autor: Daniel Balteanu      
Categorie: ADMINISTRATIE
0

TIMISOARA. In luna martie a acestui an, Primaria Timisoara dadea ordinul de incepere a lucrarilor de modernizare a uneia dintre cele mai aglomerate artere din oras. Calea Martirilor urmeaza sa fie largita la 4 benzi de circulatie, iar lucrarile sunt in derulare de la intarea in Timisoara dinspre Giroc, pana in apropierea Pietei Triade.

In prima etapa, pe Calea Martirilor se fac lucrari in subteran, iar aceastea au pornit de la intarea in Timisoara. Cablurile de pe stalpi, retelele de gaz si electricitate au fost trecute in subteran, iar trotuarele sunt in reconstructie pe sensul de intrare in oras. Pe celalalt sens, inca nu s-a inceput refacerea trotuarului.

Pe Calea Martirilor, lucrarile care se executa in mometul de fata tin de reglementarea retelelor subterane. Sunt lucrari care se desfasoara deja de un timp si cu siguranta ele sunt simtite in primul rand de catre soferii care circula pe Calea Martirilor spre Giroc. Pentru reglementarea retelelor de gaz, curent si fibra optica mai avem de lucru aproximativ o luna, o luna si ceva, reteaua de canalizare este insa sub drum si ea va fi abordata intr-o fata ulterioara… Dupa aceea vor incepe lucrarile de infrastructura, insemnand lucrul la fundatia drumului, la asfalt, la
extinderea propriu-zisa, si la trotuare si tot ce tine de restul amenajarii„, a spus pentru opiniatimisoarei.ro, Dan Diaconu, viceprimarul Timisoarei.

Pe unde pot ocoli soferii Calea Martirilor cand pornesc lucrarile de asfaltare?

Reprezentantii municipalitatii au gasit si o metoda prin care circulatia sa nu aiba prea mult de suferit odata ce vor fi incepute lucrarile la sosea, sub care se afla retelele de apa si canalizare.

Vestea buna pentru soferi este faptul ca colegii mei, impreuna cu primarul de la Giroc, au ajuns la o solutie ocolitoare pentru Calea Martirilor, care este reprezentata de asfaltarea unui tronson de aproximativ 150 de metri din strada Gospodarilor, strada care va asigura legatura intre Calea Girocului, pe teritoriul comunei Giroc, cu strada Musicescu… Strada Gospodarilor, pe teritoriul municipiului Timisoara este asfaltata, pe teritoriul comunei Giroc e o portiune de 150-200 de metri pe care Primaria Giroc si-o va asuma si care, odata asfaltata, va crea inca o legatura intre Calea Martirilor si Musicescu si de ocolire a santierului, in fapt legatura dreapta a Caii Martirilor asa cum se intra in oras. Pe de alta parte, in partea stanga, avem legatura de pe strada Apicultorilor, care la randul ei intra in zona Musicescu, astfel incat sa existe aceste doua trasee, e adevarat, nu de foarte mari dimensiuni, dar care sa permita o circulatie mai buna pe Martirilor„, a precizat pentru opiniatimisoarei.ro, Dan Diaconu, viceprimarul Timisoarei.

In zona cuprinsa de la intersectia Calea Martirilor cu bulevardul maresal Constantin Prezan (fosta Lidia) si strada Aries nu s-a intervenit deocamdata in niciun fel. In apropiere de intrarea in curtea Colegiului Azur a fost facuta si astupata o groapa, insa nu are legatura cu lucrarile de modernizare, in timp ce in zona pietei din zona Girocului au fost efectuate sapaturi doar pentru amplasarea unor semafoare.

Valoarea lucrarii este de aproape 8 milioane de lei, adica 7,9 milioane lei, fara TVA. Durata de executie stabilita prin licitatie e de 2 ani.

CITESTE SI: Pregatiti, cu nervii tari? O artera mare din Timisoara intra in santier. FOTO!

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor