Antibes – cea mai pitoreasca destinatie a Coastei de Azur

Intr-un albastru nesfarsit, prelungit parca si pe uscat, se ridica unul din cele mai fermecatoare orasele de pe Coasta de Azur, locul creatorilor, cum se mai numeste, Antibes. Localitatea de piatra alba si gri, ornamentata cu cea mai frumoasa vegetatie mediteraneeana, nu are cum sa nu te farmece, asa cum i-a fermecat, de-a lungul vremii, pe pictori, scriitori, regizori.

Agentia de turism Ultramarin va propune sa descoperiti, la doar 15 km de Nice, un adevarat spectacol creat de om pe malul marii. Antibes este localitatea devenita celebra mai ales datorita lui Picasso, care s-a indragostit de acest fort roman si a trait zile fericite aici alaturi de sotia sa, Francoise, lasand in urma 23 de picturi, cele mai solare din intreaga sa opera, si 44 de desene – toate acestea gazduite acum in Muzeul Picasso, fosta lui casa de  pe malul marii.

antibes-coasta-de-azur (2)

La Antibes se afla si un drum ce poate fi parcurs in aproximativ o ora, ce poarta chiar numele de “drumul pictorilor” si care puncteaza creatiile unor renumiti pictori precum Renoir, Monet sau Picasso in popasurile lor prin fermecatorul orasel de pe Riviera franceza. Nu doar iubitorii de pictura au ce vedea insa in Antibes – intreaga localitate arata ca o opera de arta. Celebre sunt targurile de antichitati ce au loc in pietele umbrite de pe malul marii, si unde puteti gasi sculpturi, dantele, picturi, posete, icoane, mobile, figurine, bijuterii – ca intr-o galerie de arta in aer liber, pentru toate gusturile si buzunarele.

antibes-coasta-de-azur (4)

Una dintre principalele atractii ale orasului pentru turisti este insa portul de iahturi, Port Vauban, cel mai mare loc unde ancoreaza vasele de placere de la Mediterana, devenit si unul dintre cele mai luxoase porturi. Aici isi tine Abramovici ancorat majoritatea timpului iahtul, dar si seici arabi ce detin ambarcatiuni de un lux greu de descris in cuvinte. O data pe an, se desfasoara si un targ al iahturilor, ocazie cu care majoritatea dintre acestea pot fi si vizitate.

antibes-coasta-de-azur (1)

Iar copiii se vor bucura sa vada aici Marinelend, cel mai mare parc marin din Europa, unde, pe langa sutele de specii de pesti, printre care umbli printr-un tunel acvatic, se poate vizita si o expozitie cu obiecte gasite in burtile unor rechini: o carma de barca, o casca de scafandru, dar aflam si despre un marinar inghitit intreg si care a fost regurgitat viu.

antibes-coasta-de-azur

Ultramarin crede ca o calatorie inseamna mai mult decat o bifare de obiective. Ca dupa fiecare excursie trebuie sa ramana o poveste, o atmosfera, un sentiment, impregnate definitive in suflet. Tocmai de aceea, stim ca  Antibes trebuie vizitat, mai ales ca este foarte aproape de orasul Nice, iar atmosfera de vacanta pitoreasca, de neuitat, te cuprinde de pretutindeni. Si parca te astepti, la o terasa umbroasa de pe malul marii, sa ii intalnesti pe Baudelaire, Verlaine, Toulouse-Lautrec, sau Van Gogh, cu totii inspirati de atmosfera unica din Antibes.

Frumoasa excursie in care puteti descoperi splendoarea acestor locuri este din 2 august cu autocarul si din 4 august cu avionul. Detaliile le gasiti AICI!

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.