Timisoara Saracens din nou in Europa? Primaria le taie aripile campionilor: Nu sunt bani

TIMISOARA. Desi se vorbeste despre meritocratie in sportul timisean, totul ramane la stadiul de vorbe. Timisoara Saracens este fara insoiala cel mai de succes club banatean de dupa Revolutie. Cu o zestre de 10 trofee in nici 8 ani, clubul ar putea fi invitat in Challenge Cup, dupa ce Heidelberg a fost exclus din a doua competitie inter-cluburi de pe Batranul Continent (echivalentul Ligii Europa la fotbal). Chiar si asa, eventuala participare a Timisoarei este pusa sub semnul intrebarii, infrastructura proasta si neimplicarea autoritatilor locale fiind piedici in acest sens.

CITESTE SI: Intoarcere la copilaria de altadata. Pacalici, papusi Aradeanca si sute de jucarii fabricate la Timisoara. Expozitie pentru copiii de toate varstele la Muzeul Banatului. Foto 

Se stie, Timisoara s-a facut de rusine in Europa deoarece nu a putut juca acasa in competitii internationale din cauza terenului inghetat, iar apoi plin de noroi. Un meci considerat acasa s-a jucat la Cluj, iar acum odata cu plecarea principalului finantator, Dan Dinu, satul de promisiunile neonorate ale lui Nicolae Robu, sperantele celor care au ramas la club veneau tot dinspre… CD Loga.

Primarul continua insa sa para suparat pe cei ce aduc medalii, mai ales ca el vorbeste in special de fotbal, si ameninta echipa de rugby chiar cu desfiintarea.

Primaria nu poate sa faca totul in acest oras, oras cu cea mai mica fiscalitate. Nu putem construi cu bani de la bugetul local si pasaje si spitale, noi corpuri la municipal, scoli, crese, gradinite, sunt ausmate, sunt in derulare, nu putem sa sustinem cultura la nivel ridicat, nu putem sa asiguram securitate cetatenilor. Si tot noi sa dam nu stiu cat pentru sport. Sprijin sportul si ii felicit pe sportivi care ajung la performante, dar trebuie sa se inteleaga ca o primarie nu poate sa sustina totul. Echipa de rugby e sustinuta in mare parte de primarie. Daca nu se implica mediul economic, orasul cu cei mai multi milionari, orasul declarat ani de zile cel mai dinamic din Romania, daca nu se implica si mediul economic, trebuie sa intelegm ca nu putem totul din partea Primariei. Trebuie sa fim realisti, avem o anumita capacitate, drept urmare nu putem asigura un plus de circa 300.000 de euro ca sa asiguram participarea in cupele europene. Sa vina mediul de afaceri. Asta inseamna sa nu mearga echipa in cupe ori hotararea ca o desfintam„, a declarat primarul Nicolae Robu.

CITESTE SI: Aproximativ 2.000 de membri trimite PSD Timis la mega mitingul de la Bucuresti pentru apararea democratiei si a statului de drept. De ce vor fi imbracati in alb 

Primarul anunta ca nu doar campioana tarii la rugby va avea de suferit.

„O sa fac analiza la SCM. 17 milioane lei se cheltuiesc pe sportul municipal, m-am trezit ca s-au cheltuit 24-25 pe previziuni bugetare. Ne-am trezit ca rectificam bugetul sa platim. Pai nu suntem sac fara fund. Nu o sa dam 30-35 milioane cat ar vrea unii ca avem si alte lucruri in oras. Pana la 20 milioane lei putem sa dam, dar cei care gestioneaza clubul trebuie sa atraga efectiv bani din mediul privat, alaturi de cei 20 milioane lei daca doresc sa faca mai multi bani”, a spus astazi Nicolae Robu.

Reamintim, pana in aceasta vara, in ultimii 25 de ani, doar echipa de rugby a reusit sa castige titlul de campioana, chiar de cinci ori, iar la inceputul lunii mai, un aur a venit si de la futsal.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.