DRAMATIC! Ceva a fost putred in (prelungiri) Danemarca! Tragedie scandinava, Romania pierde in fata Norvegiei

Nu am invins Norvegia de la Europeanul din 2000… de atunci 8 esecuri la turnee finale Mondiale sau Europene. O adevarata sperietoare pentru tricolore… A fost o nebunie de meci, asa cum era de asteptat, o partida demna chiar de o intalnire cu trofeul pe masa! Si a venit a 9-a infrangere, in prelungirile partidei, desi in timpul regulamentar am avut sansa nostra, chiar si o bara transversala, dar si ultimul atac.

Prima parte, sub semnul echilibrului, 2-2, 4-4, 6-6, 9-9, dar Norvegia, aceasta super-putere a handbalului feminin a calcat mai tare pe acceleratie, a fost mai agresiva, mai ales in defensiva si a intrat la pauza cu trei goluri avans, 17-14!

Ecartul s-a pastrat si la inceputul partii secunde, 20-17, insa Neagu a tras, ca de obicei echipa dupa ea si Romania a trecut in avantaj, 23-21. Finalul, dramatic, cu ambele echipe aratand ca  adevarate pretendenta la titlu. Se face 27-27, mai sunt trei minute, ele rateaza un 7 metri, noi dam in transversala… E clar, zeii handbalului vor ca suspansul sa mai tina si intram in prelungiri!

„Vikingele” au inceput mai bine prelungirile, plusul de prospetime – au jucat mai putine minute ca roamnacele – poate a fost decisiv. Norvegia a facut 32-29, dar tricolorele au luptat pana la capat au venit la un gol in spate, dar din pacate nu s-a putut mai mult, scor final, 33-35!!

Norvegia marege in finala mare cu Olanda, noi jucam pentru bronz cu Polonia.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.