Mai multe asociatii si firme din Timisoara au fost premiate de primarie pentru activitatea din 2011

TIMISOARA. Diplome si plachete pentru cele mai tari firme din Timisoara, care au razbit pe vreme de criza si au adus un plus societatii. Au fost premiate de primarie si mai multe asociatii de voluntari.

In total, 5 firme din Timisoara care le-au oferit locuri de munca timisorenilor si au facut investitii mari in oras au fost felicitate joi de primarul Gheorghe Ciuhandu. In Sala de Consiliu a primariei, reprezentantii acestora au fost sa-si ridice plachetele daruite de executivul municipalitatii.

„Ne-am concentrat pe cei cu performante in domeniul investitiilor economice si pe cei care fac voluntariat, mai ales in domeniul social. Ne-am ghidat pe investitii care s-au finalizat si am onorat in acest sens mai multe companii din Timisoara. E foarte important ca investitorii romani sa fie sustinuti ca si cei straini. Pe partea sociala, pentru ca, din pacate, in societatea romaneasca, aspectul asta de multe ori se face prin voluntariat, ne-am straduit sa facem initiative unde am avut o buna colaborare”, a explicat Gheorghe Ciuhandu.

Pe de alta parte, primarul le-a multumit pentru activitate si catorva asociatii de voluntari care i-au ajutat pe timisoreni la nevoie si s-au implicat sa rezolve problemele comunitatii locale. Sunt fie fundatii pentru persoanele cu dizabilitati, fie asociatii care i-au ajutat pe copiii bolnavi de la Spitalul Louis Turcanu. Au primit plachete si multumiri chiar de la Gheorghe Ciuhandu Fundatia Pentru Voi, Formatiunea de Interventie Salvo, Fundatia Bega, Asociatia Little People si Asociatia Generala a Inginerilor din Romania.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.