12 arme de vanatoare si sute de gloante si alice descoperite de politisti in subsolul unui imobil din Timisoara

TIMISOARA. Un adevarat arsenal a fost descoperit de politistii timisoreni in subsolul unui bloc din Timisoara. Proprietarul a fost cercetat de oamenii legii, dupa ce acestia au fost sesizati la 112 ca cineva ar fi tras un foc de arma.

Un barbat din Timisoara, de 55 de ani, care locuieste pe strada 1 Decembrie, avea in subsolul locuintei sale un adevarat arsenal: pusti de vanatoare, chiar si pusti cu luneta, dar si ustensile de curatare si confectionare a armelor, precum si o sumedenie de gloante si alice.

Oamenii legii au fost sesizati la numarul de urgente 112 cand in jurul orei 14 cineva anunta ca pe strada Scolii din Timisoara a fost tras un foc de arma. Cand s-au dus la fata locului, politistii l-au gasit pe barbat care a spus  ca era de fapt un pistol de jucarie.

Din primele verificari oamenii legii au aflat ca acesta avea permis de port-arma si chiar detinea o arma. Au urmat verificari amanuntite la locuinta acestuia pe strada 1 Decembrie. In urma cercetarilor, in subsolul blocului s-a gasit un adevarat arsenal de vanatoare. Avea 12 arme dintre care doar pentru 3 avea permis.

Politistii banuiesc ca barbatul folosea armele pentru braconaj.

Tot arsenalul a fost confiscat de politisti, iar barbatul a fost retinut 24 de ore pentru detinere ilegala de arme si uz de arma.

Video-ul nu poate fi incarcat.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.