TIMISOARA. La începutul secolului al XX-lea Timișoara era în plină dezvoltare sub conducerea primarului Carol Telbisz. În capitala Banatului se dăduse deja în folosință prima linie de transport cu tramvaiul electric, străzile erau pavate și demarau planurile pentru construcția unuia dintre podurile istorice ale orașului, podul Decebal.
În primii ani ai veacului trecut, un tânăr, născut la 70 de kilometri de Timișoara, avea să intre în istorie.
Ziua de 18 martie este una de referință în aviația mondială.
Traian Vuia a venit pe lume în 17 august 1872, la Surducu Mic, fiind fiul preotului Simion Popescu și al Anei Vuia, care era a doua soție a acestuia.
Clasele primare le-a făcut la școala din Bujor, pentru ca liceul să îl termine la Lugoj. Tânărul Vuia studiază apoi la Budapesta, mai întâi la Politehnică și apoi la Drept. Prima facultate nu o încheie din cauza problemelor financiare, însă termină Dreptul și își ia și doctoratul în științe juridice. Dar visul lui nu era să lucreze în acest domeniu, ci voia… să zboare.
În 1902, Traian Vuia pleacă la Paris pentru a construi un aeroplan mobil.
“Mă duc departe, la Paris, dar lasă, mamă, să nu-ți pară rău; că am să viu de acolo în zbor sau n-am să mai vin niciodată acasă”, îi spunea Traian Vuia mamei sale la plecarea către capitala Franței, scrie istorie-pe-scurt.ro.
La începutul lui 1903 începe marea aventură a tânărului Traian Vuia.
„La 16 februarie 1903 a înaintat Academiei de Științe din Paris un memoriu despre „aeroplanul-automobil” pe care îl proiectase, dar proiectul său a fost respins de forul științific francez pentru că acesta din urmă considera că aparatele de zbor mai grele decât aerul nu puteau să zboare. Mai mult, aparatul conceput de Vuia avea câteva caracteristici care nu au fost înțelese, la început, de către contemporanii săi: avea o singură elice în loc de două, cum se credea că e absolut necesar, iar motorul proiectat părea de nerealizat cu mijloacele tehnice ale vremii„, scrie enciclopediaromaniei.ro.
Tânărul și ambițiosul Vuia nu se descurajează și la insistențele amicului său din liceul Coriolan Brediceanu, își brevetează invenția în 1903, iar doi ani mai târziu era gata pentru teste. La începutul lui 1906 îl testeaza de două ori, dar nu reușește să ridice aparatul de la sol, însă în 18 martie 1906 vine și primul succes al bănățeanului.
Este ziua în care Traian Vuia devine primul om din istorie care se desprinde de sol cu un aparat mai greu decât aerul.
„Avionul lui Vuia era realizat dintr-un cadru de țevi de oțel, cu aripi de pânză, bombate, ceea ce îi dădea aspectul unui liliac. Motorul funcționa cu anhidridă carbonică pe post de combustibil, iar trenul de aterizare era constituit din patru roți cu pneuri.
Acest prim zbor cu mijloace proprii de zbor s-a efectuat în Franța, la Montesson.
Aparatul de zbor al lui Traian Vuia a pornit de pe loc cu ajutorul propriului său motor, a rulat cca 50 metri, apoi s-a desprins de la sol și a zburat 12 metri la o înălțime de 1 metru. Un vânt lateral puternic a făcut ca aparatul să nu poată zbura mai mult, dar premieră era realizată: primul zbor mecanic din istoria omenirii fusese înfăptuit„, scrie enciclopediaromaniei.ro.
După zborul de la Montesson, Vuia a continuat să își îmbunătățească aparatul, iar la mai bine de un an a reușit să zboare pe o distanță de 60 de metri, deteriorându-și însă aparatul de zbor.
În Primul Război Mondial, Traian Vuia a lucrat pentru armata franceză, însă la finalul conflagrației a fost unul dintre cei care au militat pentru Unire. Și-a continuat activitatea în Franța, iar la ani buni după război, între 1932 și 1934 a revenit în România. La finele celui de-al doilea Război Mondial, Traian Vuia s-a întors definitiv în țară și avea să moară în 1950 la București.
Avionul nu a fost singura invenție cu care se poate mândri Traian Vuia. Timișeanul a mai brevetat, de asemenea, un generator de abur, în 1925, și două tipuri de elicoptere, în 1918 și 1922.
În zilele noastre, Traian Vuia nu a fost uitat. În localitatea care acum îi poartă numele, dar care în trecut se numea Bujor, există un muzeu care îi este dedicat.
În amintirea acestui pionier al aviației, Aeroportul Timișoara poartă numele lui Traian Vuia din 2002, iar din 2018, sigla aeroportului este reprezentată de o aripă stilizată.
În Timișoara există și o stradă de 1185 de metri care are numele aviatorului. Aceasta leagă strada Glad de Gavril Musicescu, intersectându-se cu bulevardul Liviu Rebreanu și cu strada Mureș.
Între timp, în Franța, autoritățile din Montesson au montat în 14 septembrie 2013 o plachetă care amintește de momentul istoric în care timișeanul de 34 de ani, la acea vreme, se ridica de la sol cu un aparat mai greu ca aerul.
Sursa foto: descopera.ro, romaniatv.net, aeronews.ro
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la redactie@opiniatimisoarei.ro, pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

