În anul care urmează, angajații din România vor beneficia de 16 zile libere legale, stabilite prin lege cu ocazia sărbătorilor religioase și a evenimentelor istorice naționale.
12 dintre acestea se desfășoară în timpul săptămânii și le oferă românilor șansa de a-și plănui minivacanțe. Chiar în prima luna a anului sunt cele mai multe zile libere, în număr de 5.
1 și 2 ianuarie sunt primele două libere și pică în zilele de joi și vineri, fiind urmate apoi de weekend. Tot în timpul săptămânii pică și Boboteaza sau Sfântul Ion, în zilele de marți și miercuri, îsă în acest an bugetarii vor reveni pentru o zi la serviciu, în 5 ianuarie, din moment ce Guvernul nu plănuiește să acorde și acea zi liberă, așa cum a declarat recent premierul Bolojan. A cincea zi liberă din ianuarie nu pică în timpul săptămânii, ci sâmbătă. Este vorba despre 24 ianuarie.
În 2026, Paștele ortodox va fi celebrat duminică, 12 aprilie, iar Paștele catolic va avea loc cu o săptămână mai devreme, pe 5 aprilie.
Sărbătoarea de Florii va fi prăznuită de credincioșii ortodocși în ziua de duminică, 5 aprilie, iar de cei romano-catolici duminică, 29 martie.
Conform calendarului zilelor libere legale, minivacanța de Paște va începe vineri, 10 aprilie, Vinerea Mare când este zi liberă legală. Aceasta va fi urmată de weekend-ul din 11-12 aprilie, iar luni, 13 aprilie, angajații se vor bucura de a doua zi de Paște.
Iată mai jos calendarul complet al zilelor libere în anul 2026
1 ianuarie – Anul Nou (joi);
2 ianuarie – A doua zi de Anul Nou (vineri)
6 ianuarie – sărbătoarea de Bobotează (marți)
7 ianuarie – Sfântul Ioan Botezătorul (miercuri)
24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române (sâmbătă)
10 aprilie – Vinerea Mare a Paștelui (vineri)
12 aprilie – Paștele Ortodox (duminică)
13 aprilie – A doua zi de Paște (luni)
1 mai – Ziua muncii (vineri)
31 mai – Rusaliile (duminică)
1 iunie – A doua zi de Rusalii (luni)
1 iunie – Ziua Copilului (luni)
15 august – Adormirea Maicii Domnului (sâmbătă)
30 noiembrie – Sfântul Andrei (luni)
1 decembrie – Ziua Națională a României (marți)
25 decembrie – prima zi de Crăciun (vineri)
26 decembrie – A doua zi de Crăciun (sâmbătă)
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la redactie@opiniatimisoarei.ro, pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

