Opinia Timisoarei

‘Vrem justitie nu coruptie!’ Sute de oameni in strada, la Timisoara, dupa decizia CCR privind-o pe sefa DNA

TIMISOARA. Cateva sute de oameni s-au strans miercuri seara, in centrul Timsioarei pentru a protesta.

Oamenii sunt nemultumiti de decizia magistratilor de la Curtea Constitutionala care au admis cererea de revocare a procurorului-sef al Directiei Nationale Anticorputie, Laura Codruta Kovesi.

Protestatarii, aproximativ 400, sunt inarmati cu steaguri, pancarte si bannere si scandeaza ‘CCR sluga PSD’, ‘Refuz, rezist, sunt anticomunist’ si ‘PSD ciuma rosie’. Oamenii au facut si mai multe ture in jurul Pietei Victoriei scandand lozinci.

In mijlocul lor se afla primarul Nicolae Robu si fostul jurnalist Malin Bot.

Adunarea s-a anuntat pe Facebook, miercuri, la putin timp dupa ce Curtea Constitutionala a admis sesizarea formulata de Guvern si sustinuta de catre ministrul Justitiei, Tudorel Toder, cu privire la revocarea din functie a sefei DNA, Laura Kovesi. Judecatorii CCR au stabilit ca presedintele Klaus Iohannis trebuie sa emita acum decretul pentru revocarea sefei DNA din functie.

In cursul zilei de miercuri, Klaus Iohannis a declarat ca ‘indiferent ce va decide Curtea, voi astepta motivarea, voi citi si voi actiona in consecinta’.

Exit mobile version