Opinia Timisoarei

Vom sta ca englezii in parcuri. Primaria vrea sa transforme Parcul Justitiei intr-o peluza englezeasca

TIMISOARA. Parcul Justitiei intra in lucrari de renovare anul acesta. Primaria va monta gazon si va elimina gardul care imprejmuieste parcul de langa Bulevardul C.D. Loga, iar timisorenii vor putea sta intinsi pe iarba sa se relaxeze, asa cum o fac englezii in mai toate parcurile pe care le au.

„Vom pune gazon, vom pune foarte multe flori, exact ca la o peluza englezeasca. Flori vom avea primavara, vor fi narcise puse pe zone. O sa facem parcul in asa fel incat sa se stea si pe iarba. Noi avem deja totul gata pentru el, cu bani de la buget, trebuie sa gasim solutia sa-l incepem anul acesta”, a spus viceprimarul Adrian Orza pentru www.opiniatimisoarei.ro.

Si pentru ca Parcul Justitiei sa semene cu cele ale englezilor sau ale…scotienilor (foto), proiectul prevede inlaturarea gardului care il inconjoara. Potrivit viceprimarului, gardul a fost pus in perioada lui Nicolae Ceausescu si nu are nici macar valoare istorica, dar nici nu are ce proteja. Momentan, nu se stie de ce suma este nevoie pentru amenajarea Parcului Justitiei.

Foto: Virgil Simonescu

Exit mobile version