TIMIȘOARA. Valul de frig care s-a abătut asupra României în această perioadă nu ocolește Timișoara.
Temperaturile vor scădea drastic în tot Banatul, anunță meteorologii.
Astfel, începutul de săptămână va aduce la Timișoara doar 5 grade Celsius în termometre luni dimineață, iar maxima termică nu va depăși 18 grade în orele după-amiezii.
Marți dimineață va fi și mai rece: numai 4 grade în zori și cel mult 17 după prânz, în condiții de cer senin.
Miercuri se încălzește ușor la Timișoara, când vor fi tot 5 grade dimineața, însă, în orele după-amiezii, termometrele vor arata 19 grade Celsius.
Joi, vom avea parte de cer schimbător, dar și de temperatura mai prietenoasă, o maximă de 22 de grade Celsius, cu 6 grade dimineață.
Sfârșitul de săptămână, spun meteorologii, va aduce ploi la Timișoara și temperaturi de cel mult 14-15 grade Celsius.