Vietnamezi si romani vor munci sa refaca fatada Operei din Timisoara. Se deschide santierul pentru reabilitarea Palatului Culturii. Foto

TIMISOARA. Dupa ce in urma cu o luna s-a semnat contractul pentru ‘Lucrari suplimentare la fatada Palatului Culturii din Timisoara’, miercuri a fost predat amplasamentul pentru deschiderea santierului.

CITESTE SI: Diligente, calareti, trenuri, avioane, zeppelin, telegraf, porumbei calatori. Povestile Postei si evolutia ei de-a lungul anilor, intr-o expozitie fascinanta in Bastionul Theresia din Timisoara. Foto 

Dupa ce ani la randul bucati din fatada Operei s-au tot desprins si s-au prabusit in Piata Victoriei, punandu-i in pericol pe trecatori, a venit in sfarsit momentul in care exteriorul Palatului Culturii din Timisoara sa intre in reparatii.

Va fi renovatat fatada, insa se vor face si lucrari de consolidare.

Intreaga operatiune va costa 3.919.405 lei +TVA, bani de la bugetul local, iar primele lucrari vor incepe joi.

Eu am cerut ca de maine sa se faca imprejmuirea de rigoare, organizarea de santier, sa se treaca imediat la scoaterea pietrelor de pavaj din vecinatatea fundatiei si apoi sa faca sapaturile de rigoare, injectiile, tot ce mai trebuie facut… Se vor face investigatii pentru a se constata starea exacta a fundatiei in acest moment, se vor face, spun specialistii, cu certitudine, niste injectari cu anumite substante pentru a se realiza consolidarea, iar apoi se va ataca fatada, demontandu-se fiecare placa aplicata pe aceasta fatada, analizandu-se sub toate aspectele, inclusiv in ceea ce priveste viabilitatea pe un anumit orizont de timp. Ce este corespunzator se va pune la loc, ce nu va fi schimbat„, a declarat primarul Nicolae Robu.

Firma care se va ocupa de lucrare este Alex Dia Construct, pe partea de executie, si subcontractorul Titzunaco SRL, pe partea de proiectare.

Pentru ca fatada sa fie refacuta va fi desfiintata si terasa care se afla acum langa Palatul Culturii. Pe langa fatada, vor fi schimbate si cele 2 trepte de la intrarea in Opera, dar si usile. Muncitorii care vor schimba fata imobilului simbol al Timisoarei vor fi deopotriva romani si vietnamezi.

Din punctul meu de vedere, in urmatoarele 40 de zile se vor realiza consolidarile, injectarile, care se fac la minus 6 metri, urmand ca, pe etape, sa urcam schelele pana la 25 de metri, cat are cladirea in inaltime. Am vazut termografierea care e destul de moderna si profesionista, care arata ca travertinul de pe suprafata cladirii avea o degradare de 75% acum un an si jumatate. Probabil se va face o noua termografiere in aproximativ 10 zile, deoarece de acum aproape 2 ani probabil lucrurile au mai evoluat. Apa a patruns, travertinul, si-a marit volumul si au aparut mai multe degradari. Totul depinde de Sectiile de Monumente din Timisoara si Bucuresti. Pentru ca e un monument de categorie A, si Bucurestiul are un cuvant greu de spus. Schela a venit din Italia, e si pozitionata in dreapta cladirii, au venit 2 tiruri, le-am oprit pe urmatoarele 4, deoarece nu avem spatiul necesar sa depozitam urmatoarea schela, si noi suntem pregatiti, cu echipa de romani si vietnamezi. Daca Monumente Timisoara si Bucuresti aleg piatra, pentru ca de fapt asta e esenta si importanta acestui contract, din punctul meu de vedere fatada principala ar putea fi definitivata pana in septembrie 2020„, a declarat pentru opiniatimisoarei.ro, Alexandru Agoston, administratorul firmei care se va ocupa de executie.

Constructia cladirii Palatului Culturii a inceput in 1871, dupa planurile renumitilor arhitecti vienezi Helmer si Fellner (constructori a numeroase sali de teatru din Europa – Budapesta, Viena, Odessa) si a fost terminata in 1875.

Prima reprezentatie inaugurala a avut loc la 22 septembrie 1875 (in limba maghiara), respectiv la 25 septembrie 1875 (in limba germana).

Doua incendii de proportii au devastat cladirea. Primul a avut loc in 1880 si reconstructia a durat pana in 1882, pastrandu-se integral forma originala a cladirii, construita in stil „Renaissance”. Dupa cel de-al doilea incendiu – 1920 – au mai ramas intacte doar aripile laterale ale cladirii. Reconstructia se face dupa planurile arhitectului Duiliu Marcu, pastrandu-se stilul original numai la fatadele laterale, fatada principala si sala de spectacole imbracand stilul neobizantin caracteristic arhitecturii romanesti a timpului.

Refacerea fatadei se va face in etape, dar Opera nu va reveni la infatisarea de odinioara.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Asa ca o parere: nu ar fi fost bine de facut aceasta reabilitare in vara cand nu sunt ploi si intemperii? Acuma e cel mai optim moment pentru a face reabilitarea considerand ca in curand vin sarbatorile de iarna?

  2. Auzi xtrg, raspunsul la intrebarea ta e dat in articol: va fi desfiintata si terasa care se afla acum langa Palatul Culturii. Cu alte cuvinte au asteptat sa se termine sezonul sa-si faca si ala cu birtu plinu. Acuma cind nu mai prea e vreme de tarasa, pac cu reabilitarea. Intelegi? Cind va veni primavara si vremea de terasa, alta chestie. Nu voiau sa deranjeze afacerea Cristestilor.

    • Aicia n-ai bunghit-o. aia nu-i cafeneaua cristestilor. e a lu altu care mai are o terasa prin unirii si ta-so ceva carciuma in centru

  3. arhitectura facuta de maimute. au mostenit o bijuterie de oras si l-au distrus tot. cautati poze cu cladirea operei si gara de nord de pe vremea cand orasu era locuit de oameni

  4. Interesant este faptul ca incendiul din 1920 apare exact la un an decand administratia romaneasca a preluat fraiele Timisoarei si se dorea cu inversunare distrugerea elementelor Austro Ungare. Timisoara a stiut sa importe in ultimii 100 de ani si oameni ” de valoare subunitara” care au stiut sa respecte istoria Timisoarei.