TIMIȘOARA. Flagrant organizat de procurorii DIICOT și polițiștii de la antidrog, lângă Timișoara.
Operațiunea a dus la o captura importantă de stupefiante.
Totul s-a petrecut în parcarea unui centru comercial din Dumbrăvița, unde 2 tineri au încercat să vândă unui ofițer sub acoperire cocaină și cristal în valoare de 50.000 de euro.
Chiar în momentul în care vânzătorul și complicele sau îi arătau ‘cumpărătorului’ drogurile, aceștia s-au trezit înconjurați de ofițerii de la Combaterea Crimei Organizate.
Oamenii legii au găsit peste 4 kg de cocaină și cristal asupra traficanților.
Potrivit anchetatorilor, drogurile au fost aduse din Spania și urmau să fie vândute consumatorilor din Timiș și Arad.
La perchezițiile făcute la locuințele celor doi au fost găsite alte câteva sute de grame de stupefiante.
Cei doi au fost audiați de procurorii DIICOT în cursul nopții și reținuți. Ei sunt acuzați de trafic internațional de droguri de mare risc. Miercuri, suspecții vor ajunge în față magistraților Tribunalului Timiș cu propunerea de arestare preventivă.
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la redactie@opiniatimisoarei.ro, pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

