Opinia Timisoarei

VIDEO. Primele peroane CFR din Romania cu panouri fotovoltaice pe acoperis, aproape gata pe tronsonul 2 Lugoj – Timisoara din magistrala de cale ferata care se modernizeaza. Trenurile vor circula pe 4 linii

TIMIȘOARA. 16 km de linie au fost deja dați în folosință și au trecut de 40% realizare lucrările de pe lotul 2 al magistralei de cale ferată Caransebeș – Lugoj – Timișoara – Arad, care se modernizează în vestul țării.

CITESTE SI: Suflet de biker. Motociclistii te asteapta la DoomFest, un super eveniment cu muzica si mancare buna, dar si loc de joaca pentru copii la Timisoara. Strang bani sa sprijine un baiat de 18 ani ramas fara un picior dupa un accident

Vorbim despre tronsonul cuprins între Lugoj și Timișoara, de 54,13 km, care, de altfel, este și cel mai avansat dintre toate și pentru care e sigură menținerea finanțării prin PNRR până la capăt. Pe celelalte trei, lucrările ar putea fi continuate cu bani din alte surse.

Zilele acestea, pe lotul 2 al magistralei, spaniolii de la FCC Construction trag tare să încheie intervențiile în gara din Lugoj, unde în scut timp vor da în folosință noile peroane modernizate, primele din țară cu panouri fotovoltaice pe acoperiș.

În stația Lugoj, au loc ample lucrări de modernizare, aferente Lotului 2 Lugoj – Timișoara Est, în vederea deschiderii circulației feroviare la sfârșitul lunii august, pe liniile 3, 4, 5 și 6 din stație, precum și celor 2 peroane ce deservesc aceste linii.

Lucrările la cele 2 peroane se apropie de final, acestea fiind primele peroane din țară, pe copertinele cărora au fost montate panouri fotovoltaice ce vor asigura o parte din energia necesară funcționării stației. Astfel cele 585 de panouri vor transmite 359,77 kw -energie verde.

Totodată a fost finalizată și o parte din pasarela pietonală ce asigură fluidizarea traficului în zonă și securizarea traversării căii ferate.
În zona cap X a stației au fost montate pe o porțiune de 636 ml, panourile fonoabsorbante pentru reducerea zgomotului în zona locuită„, transmit reprezentanții CFR Infrastructură Timișoara.

Cel mai întârziat tronson din magistrala aflată în lucru este Caransebeș – Lugoj, unde lucrările nu au depășit 1% realizare.

Iata stadiul celorlalte 3 santiere, magistrala CFR fiind împărtită in 4 loturi!

Lotul 1 Caransebeș – Lugoj (39.56 km), pornit ultimul, a ajuns la 1% realizare.

Lotul 3 Timișoara Est – Ronaț Triaj (13.86 km), care traversează Timișoara, va depăsi în curand 13 % realizare.

Pe lotul 4 Ronat Triaj – Arad (54.86 km), au fost executate 17% dintre lucrări.

Va reamintim, întreaga magistrală Caransebeș – Lugoj – Timișoara – Arad, de 162 de kilometri, se reabilitează cu aproape 9 miliarde de lei bani europeni și a fost împărțită în 4 loturi.

La încheierea obiectivului de infrastructură, trenurile de călători vor putea prinde viteze mari, chiar și de 160 km/h, iar cele de marfă de 120 km/h.

Exit mobile version