Site icon Opinia Timisoarei

VIDEO. Monument în locul în care 7 suporteri PAOK Salonic au murit în tragicul accident de lângă Lugoj. Fani ai echipei din Grecia și de la Poli Timișoara au adus coroane și flori

TIMIȘOARA. Moment emoționant lângă Lugoj, acolo unde în luna ianuarie a avut loc tragicul accident în care 7 suporteri ai echipei PAOK Salonic și-au pierdut viața.

CITEȘTE ȘI: VIDEO. Primele lucrări pentru salvarea Castelului de la Banloc. De unde au pornit intervențiile

Două autocare pline cu suporteri greci au sosit la locul accidentului din Timiș, sâmbătă, și au fost întâmpinați de peste 50 de suporteri de la Poli Timișoara. Cu toții au adus flori și coroane.

Împreună, cele două galerii au participat la montarea și sfințirea unui monument comemorativ care să amintească trecătorilor de nenorocirea de la începutul acestui an.

La comemorarea celor 7 tineri greci a participat și Mitropolitul Banatului, ÎPS Ioan Selejan.

După tradiția noastră ordodoxă, la 40 de zile după ce omul moare, se face o rugăciune pentru sufletul lui. Așa că după tradiția noastră ortodoxă și cum și acești 7 tineri care și-au sfârșit drumul vieții aici, s-a ridicat o cruce în amintirea lor”, a transmis ÎPS Ioan.

***

Vă reamintim, un adevărat carnagiu s-a petrecut pe DN6, marți după-amiază, în Timișlângă Lugoj. Microbuzul în care se aflau cei 10 microbiști a fost pur și simplu spulberat după ce șoferul, care venea dinspre Caransebeș, a intrat într-o depășire, iar la revenirea pe bandă a lovit în plin un TIR pe contrasens.

Vă avertizăm imaginile va pot afecta emoțional!

7 suporteri PAOK Salonic, cu tot cu șofer, aflați în microbuzul zdrobit, au murit. Alți 3 au fost răniți. Toți aveau vârstele între 28 si 30 de ani.

Imaginile de la locul tragediei sunt terifiante. Bucăți din microbuzul făcut praf și rămășițe umane s-au împrăștiat pe zeci de metri.

Mai multe echipaje de intervenție au mers la locul tragediei, iar traficul a fost deviat mai multe ore.

Imaginile dezastrului de la înălțime. Locul în care au murit 7 suporteri PAOK Salonic în cel mai grav accident din ultimii ani în Timiș

În 29 ianuarie, trupurile neînsuflețite ale celor 7 suporteri morți în teribilul accident de lângă Lugoj au fost repatriate cu un avion militar. Mitropolitul Banatului a oficiat atunci pentru ei o slujbă pe Aeroportul Timișoara.

 

***

Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la redactie@opiniatimisoarei.ro,  pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

CITESTE SI: Afli primul tot ceea ce se intampla cu adevarat important in Timisoara si in regiune cu Aplicatia de stiri Opinia Timisoarei. 3 tipuri de alerte te tin mereu conectat la evenimente. Descarca gratuit Aplicatia OT aici!

 

Exit mobile version