TIMIȘOARA. Apar noi detalii în cazul crimei care a zguduit Timișul, după ce un băiat a fost omorât de prietenii lui de 13 și 15 ani la Cenei.
Cel mai mic dintre ucigași a fost dus la Secția Clinică de Psihiatrie Pediatrică din Timișoara pentru un consult de specialitate, însă acesta n-a mai fost realizat, întrucât era nevoie de acordul mamei.
Minor fiind, sub 14 ani, anchetatorii nu l-au putut reține, astfel că după audieri, băiatul a fost lăsat să plece acasă.
Ucigașul de 13 ani a mărturisit crima unchiului său
Copilul de 13 ani, care l-a înjunghiat pe Alin Mario Berinde cu cuțitul chiar în fața casei sale, după ce ceilalți băieți l-au lovit cu toporul, a făcut primele mărturisiri chiar în timp ce la Cenei începuseră căutările poliției.
Unchiul băiatului a simțit că ceva este în neregulă cu el, l-a urcat în mașînă și, sub pretextul că trebuie să ia niște chei, au pornit împreună noaptea trecută spre Bobda.
Pe drum, bărbatul l-a ‘descusut’ pe copil. Avea să afle primele detalii înfiorătoare despre crimă.
“Mario e mort. Cum e mort? L-a omorât. Cine l-a omorât? Dani“, i-a spus unchiului băiatul.
Acesta a făcut imediat cale–ntoarsă. La scurtă vreme, oamenii legii aveau să descindă la adolescenții de 15 ani.
Copilul de 13 ani ar fi mărturisit că totul a fost pus la cale de către unul dintre cei doi care ar fi fost invidios pe popularitatea lui Alin Mario Berinde și pe lucrurile pe care acesta le avea, între care trotinetă și un ATV.
Crima ar fi fost premeditată. Cei doi ucigași de 15 ani au spus că Mario îi teroriza
Ceilalti complici ai copilului, de 15 ani, au ajuns în fața procurorilor miercuri pentru audieri. În scurt timp, aceștia ar putea fi reținuți pentru 24 de ore pentru omor.
Au susținut în fața anchetatorilor că adolescentul pe care l-au ucis îi teroriza. Obișnuia să-i amenințe cu bătaia și chiar i-ar fi lovit în mai multe rânduri, au spus agresorii.
***
Va reamintim, miercuri, Timișul a fost zguduit de vestea că 3 copii și-au omorât prietenul pe o stradă în Cenei, lovindu-l cu un topor și cu cuțitul, au încercat să-i incendieze cadavrul și mai apoi au săpat o groapă în grădina și l-au îngropat.
Alin Mario Berinde, de 15 ani, fusese dat dispărut marți de familie, după ce plecase luni seară de acasă cu trotineta și nu s-a mai întors.
Trupul neînsuflețit al copilului a fost preluat de medicii legiști, iar ancheta continuă.
Ultimele imagini cu Alin Mario Berinde în viață, băiatul ucis de prietenii săi și îngropat în grădină. La scurt timp avea să se întâmple teribilă crimă.
Momentele de dinainte de tragedie au fost filmate de o cameră de supraveghere din Cenei și îl înfățișează pe băiat ducându–se cu trotineta să se întâlnească cu prietenii săi care aveau să-i devină călăi.
Cine sunt copiii care și-au omorât prietenul și l-au îngropat în grădină. Dezvăluiri cutremurătoare
VIDEO Paula Onet
Dacă vor fi găsiți vinovați, băieții de 15 ani riscă până la 25 de ani de închisoare, însă ar putea face doar jumătate din pedeapsă pentru că sunt minori, în vreme ce copilul de 13 ani ar putea fi internat într-un centru de reeducare, dacă judecătorii vor decide astfel.
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la redactie@opiniatimisoarei.ro, pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

